fbpx
Cum să nu ne îngrășăm în timpul postului!? A început magicul post și capra e pe noi cât jalea (sau era invers…)
 
Ați remarcat cu siguranță că multă lume, în post… pune kile într-o veselie! Cum? De ce? Ce se întâmplă într-o așa zisă perioadă de restricție alimentară de în loc să scădem – noi punem șunci – chiar și fără să mâncăm șunci!
 
Hai lasă vrăjeala Nutrie și treci la muncă și sfaturi serioase!
 
Secretul… Carbohidrați versus proteine!
 
Proteinele – sunt cărămizile care ne clădesc organismul – iar sinteza proteică este un proces metabolic foarte costisitor energetic pentru adipocite în special. Ca să nu mai menționăm că proteinele și mesele hiper-proteice – aduc în organism un nivel de sațietate foarte ridicat și de durată. Ce nu mâncăm în post? Proteine… (cel puțin nu cele de origine animală cu spectrul complet de amino-acizi).
Treci prin articolul acesta pentru mai multe informații despre câte proteine ne trebuie și din ce surse: nutrigo.ro/despre-proteine/
 
Carbohidrații sunt sursa preferențial energetică a corpului uman… și în post facem exces de ei în lipsa proteinelor… ei sunt de două categorii – cei cu eliberare rapidă (bazați pe zaharuri în exces) și cei cu eliberare treptată – (cei pe care îi găsim expres în legume și care ne oferă energie pentru o perioadă prelungită de timp). Aici ai un articol pe subiect – nutrigo.ro/glicogen/
 
Ce facem noi în post de ne îngrășăm ? Abuzăm de carbii rapizi (dulciuri), cei amidonoși și cei procesați din care se scot fibrele – (paste si orez alb). Există o singură lege metabolică ce ne guvernează organismul când consumăm carbohidrați (mai ales rafinați) în exces: insulino-rezistența urmată de „cererea” organismului a și mai mulți carbi. Despre rezistența la insulină găsești mai multe în articolul meu de aici: nutrigo.ro/rezistenta-la-insulina/
 
Ce este de făcut pentru a evita îngrășarea în post?
1. Favorizați sursele proteice vegetale – ciuperci, soia, chia, quinoa, fasole, mazare, linte și năut.
nutrigo.ro/despre-proteine (Citește aici câtă proteină!)
2. Reduceți consumul excesiv de dulciuri spre 0.
https://www.nutrigo.ro/un-articol-despre-dulce/ (citește aici despre pofta de dulce)
3. Consumați carbohidrații în prima parte a zilei și axați-vă pe fibre vegetale (legume) și proteine în timpul serii când nu mai aveți nevoie de energie excesivă. https://www.nutrigo.ro/carbohidratii/ (cine-s carbii ăștia blestemați!? află cu un click pe link…). Legumele congelate nu au alterate vitaminele și mineralele (cum se vehiculează mituri) și sunt foarte voluminoase, sățioase și cu o densitate calorică FOARTE SCĂZUTĂ! Între 40-60kcal/100grame – puteți hali KILE în bugetul caloric chiar și de deficit!
4. Mișcare fizică cât mai multă pentru a consuma excesul energetic 10.000 de pași + nutrigo.ro/tabata (Antrenamentul favorit al Nutriei).
5. ZERO – paste albe, cartofi, orez alb și mai ales ZAHĂR. (asta dacă nu ai un plan caloric cu raport de macro… dacă ai – poți să bei și bere și să mănânci și eclere … în portofelul tău caloric. Nu multe, dar poți!)
6. Hidratați-vă corect! nutrigo.ro/despre-apa
7. Folosiți surse de oleaginoase pentru a compensa lipsa energiei când (dacă) reduceți carbii – caju, nuci, fistic, alune etc (și nu depășiți 20-30 g per servire, NU mai mult de 2 ori pe zi). Dar ai grijă să nu pui din cisternă ulei la hectolitru în tocănița de legume, că altfel… TOTUL se rezumăm la balanța energetică a zilei! Dar preferabil, pt siguranță separați mesele în 2 tipuri – mai cărboase și mai grăsâmoase! Așa vă asigurați că nu abundă energie și se revarsă în lanțurile de trigliceride din adipocite.
*Mai sus ți-am pus o hartă… ad literam! O hartă plină de info spre un echilibru nutrițional cât de cât adecvat! Dacă citești articolul fără o cafea în față și un pix și hârtie cu vreo oră jumate două să treci printre articolele de mai sus… vei rămâne la nivel informativ fix cât investești. La final, dacă VREI cu adevărat – ai toate info la mine pe pagină și nu ai nevoie de nutriționist decât dacă suferi de ceva sau vrei să fii o abordare profesionistă și eficientă. Dar posmagii nu-s muieți… Ceva tot trebuie să plătești – timp și efort sau … 
Pentru cei care doriți varianta prescurtată și personalizată… asociată cu rezultate și profesionalism eficient – aveți detaliile mai jos! Lumea are timp sau are bani! MAI NICIODATĂ amândouă… Așa că dacă vrei drumul cel mai scurt spre o sănătate de fier și un corp ideal! Nu ezita să arunci cu un mesaj în mine să programezi anamneza și să începem drumul împreună!
Echilibru, pondere, informare, consecvență și voință!
 
Nu uita să dai cu share-ul să nu rupem frigiderul!
 
!!! Nu fi egoist și lasă și capra vecinului să trăiască sănătos și echilibrat metabolic !!! Ai mai multe surse de informare de la Nutrie mai jos… ia-le pe rând…
 
Dacă mai vrei informații despre nutriție echilibrată și ponderată trebuie să apeși pe butonul de urmărește pe ambele profile ale mele:
***************************************************************
CONSILIERE personalizată direct cu Nutria la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/
 
#nutrigo #nutritionist #ionutignat