Sfatul de la Nutria Nutriționistă de la Nutrigo: nu vă reprimați total poftele alimentare!

Am primit în ultima perioadă o serie destul de lungă de mesaje și întrebări legate de cum accept eu, ca nutriționist mesele ne-sănătoase… Dragii Nutriei, a fi nutriționist nu înseamnă să fii permanent închistat și fixat doar pe alimentație sănătoasă din surse cât mai pure… A fi un bun nutriționist înseamnă să ai și o suita de studii care țin de psihicul uman! De la profilele psihologice ale pacienților până la funcționabilitatea noastră ca oameni, într-un mediu social-economic actualizat și realist, dar și în mediul familial – aceștia sunt parametri foarte importanți când vine vorba de succesul REAL în lucru cu pacientul sau clientul.

Din acest motiv am făcut o serie de specializări în zona psihologică și am o mica armată de super specialiști în psihoterapie care mă consiliază și de la care mă informez în permanență și cu care lucrez în foarte strânsă colaborare.

Imaginați-vă dragii Nutriei – că poftele alimentare – de dulce, de coaste de porc, de cartofi prajiți, de prăjituri – plutesc în permanență în mediul social în care ne învârtim – de la prieteni, ieșiri, TV cu seriale, chiar și posturile de pe grupuri cu rețete – toate se adună la noi în capușor – și tot timpul fac analogia cu un balon care se umflă de dorințe și pofte! Toată cazuistica de cabinet mi-a dovedit că dacă nu avem grija și de ele, într-un mod controlat și conștient, acest balon se sparge la un moment dat și toate ies afară într-o recidivă ne-sănătoasă care de obicei duce chiar la renunțarea completă la un stil de viață sănătos dpdv alimentar.

ÎNSĂ – dacă în acest balon, amplasăm un robinet imaginar – căruia îi dăm drumul din când în când, controlat, la evenimente sau ocazii speciale – dacă prestabilim o zi la o săptămână sau două săptămâni – o zi trișată! (vestitul cheat day) – atunci dragilor – nu trebuie să ne mai facem griji că va exploda balonul. Pentru că oameni suntem toți și cu cât reprimam mai multe pofte și dorințe, cu cât ne „afectăm” social fiind habotnici în sistemul nostru alimentar – cu atât șansele de recidivă dezastruoasa cresc…. AȘA CĂ – a fi nutriționist bun – înseamnă să ții cont și de asta! Și da- să știți că și eu practic același sistem… și îl recomand la toți pacienții sau clienții mei și îl structurăm împreună dependent de evenimentele sociale sau de cât de plin este „balonul”.

Până și atleții profesioniști – care își structurează fiecare masă la cântar cu fiecare calorie și macro-nutrient specific – practică acest obicei.

Ca să nu mai menționez, că până și metabolic vorbind sunt avantaje: corpul înregistrează un plus caloric în alimente – nu prea sănătoase – se bucura – nu mai „ține” cu dinții de rezervele făcute în țesutul adipos și îl fac bio-disponibil în următoarea perioadă. Principiul: un pas înapoi, doi înainte.

E de-a dreptul amuzant pentru mine, acum că v-am povestit despre ziua/masa trișată – să vedeți cum tot anturajul meu, prieteni, clienți sau pacienți, se ferește în permanență de prezența mea – și mai adoptă și o mimă super-vinovată când karma decide să mă pună în cameră cu ei – și ei au o porție de-a dreptul nesimțită de crispy cu cartofi prăjiți și sos de maioneză în față… sau când privirile noastre se întâlnesc în food court – și între dinții lor se zbate o felie de pizza savuroasă…

Suntem oameni, suntem social activi, avem evenimente personale sau sociale, avem dorințe și pofte, nervi și stres – hai să ne tratăm așa!!! – și să nu mai strâmbăm din nas când cineva „calcă” strâmb. Dacă am ajuns să avem țesut adipos excesiv – știm FOARTE bine cu toții cum am ajuns acolo – și nu prin excesul de salate 😉. Fiți realiști dragii mei și acceptați latura umană a voastră și a celor din jur… Aceasta este recomandarea mea pentru voi toți… Nu mai blamați, căci totul se poate face inteligent și informat! Inclusiv excesele… sau papa mai puțin sănătoasă!

Fiți vigilenți și inteligenți Dragii Nutriei!

www.nutrigo.ro
E-mail: nutrigo@nutrigo.ro
Nutriționistul tău on line este: Ionut Ignat
Telefon: 0040 787 801 939

Pentru servicii de consultanță și asistență în nutriție și dietetică puteți găsi detalii aici:  http://www.nutrigo.ro/nutritionist-on-line

Pentru mai multe informații și articole despre nutriție echilibrată, dietetică patologică, remodelare estetică și alimentație sănătoasă vă invit să oferiți un like/îmi place/urmărește pe pagina oficială de Facebook a Cabinetului
=> www.facebook.com/nutrigo.ro <=

Mai multe retete pe www.nutrigo.ro/retete
Mai multe articole de nutriție pe www.nutrigo.ro/articole