Cum se transmit şi cum NU se transmit hepatitele virale, indicaţii dietetice şi igiena in cazul depistării

Articol si studiu realizat de Cabinetul de nutriţie si dietetica NutriGo – SC Fun&Food SRL in colaborare cu Centrul de Formare DGASPC Iasi (Directia Generala de asistenta sociala si protectia copilului Iasi)

Hepatita virală A

Numită şi boala „mâinilor murdare”, are transmitere digestivă (de la fecale care contamineaza alimentele). Ea nu se cronicizează, dar este mai severă la adulţi. Se poate evita prin vaccinare (vaccinul se vinde in farmacii si se poate face la cerere la medicul de familie). Acesta crează imunitate de scurtă durată (boala poate sa apara dupa 10 ani de la vaccinare). Persoanele care au anticorpi IgG antiVHA nu necesita vaccinare (au facut infectia si au imunitate)- este situatia pentru mai mult de 85% din adultii din Romania.

Hepatita virală B

are trei căi de transmitere:

  1. La naştere, de la mamă la copil. Cu toate acestea, NU este obligatorie cezariana, iar alimentaţia la sân a nou-născutului este posibilă, daca se administreaza copilului la nastere in primele 12 ore Imuno-globuline anti VHB (HBIG), pe care mamele din Romania trebuie sa le cumpere din farmacii, precum si vaccin antiVHB (se face gratuit de catre maternitati).

  2. Se transmite uşor pe cale sexuală.

  3. Contactul cu sânge contaminat, prin transfuzii, seringi refolosibile, la stomatologie „murdară”, prin instrumente de manichiură-frizerie, endoscopii, tatuaje etc.

Hepatita B NU se transmite: pe cale aeriană (prin tuse, strănut, etc.), atingere directă, îmbraţişare. Este puţin probabil să se transmită prin sărut (chiar daca virus a fost gasit in cantitati mici in saliva). Nici insectele (ţânţarii), coabitarea sau atingerea obiectelor (în absenţa sângelui), nu se fac vinovate de infectarea cu virusul hepatitis B.

Evoluţia infecţiei cu virus B (VHB)

80% se vindecă spontan (deseori fără ca pacientul să ştie cel puţin că a fost infectat): dispare AgHBs şi apare AcHBs

20% rămân cu infecţie cronică şi pot transmite boala. Pacienţii pot avea o formă puţin activă de infectie (viremie mica) sau infectie cronica fără boala hepatică (fara inflamatie si fibroza). Acestia necesită monitorizare. In forma activă (viremie mare) asociata si cu boală hepatică (inflamatie si fibroza semnificative), se prescrie tratament antiviral, pentru a incetini progresia bolii si a scadea riscul de complicatii. Tratamentul antiviral este indicat şi în cazul cirozei hepatice. Depistarea din timp a cancerului hepatic (care poate apare la orice purtator de AgHBs, mai ales in legatura cu viremia mare) se face prin cel puţin două ecografii pe an (la 6 luni).

Depistare a VHB

La cine există acest risc? La contacţii persoanelor cu AgHBs pozitive: copii, părinţi, fraţi şi parteneri sexuali. În România putem vorbi de risc în cazul gravidelor, a toxicomanilor, a pacienţilor cu alte hepatite (ex. C), HIV sau boli cu transmitere sexuală şi personalul medical.

Pacienţi cu semne de hepatită: astenie, ficat mare, greţuri, transaminaze crescute, boli dermatologice.

VHB se poate depista în urma analizelor la cerere, de rutină, la angajare sau la donare.

Ce analize sunt necesare?

AgHBs şi Ac antiHBs

Dacă ambele analize sunt negative, se recomandă VACCINAREA, în trei doze, după următorul graphic: momentul primului vaccine, doza a doua va fi administrată după o lună, iar al treilea rapel la 6 luni. Este indicată mai ales la adulţii tineri, care pot intra in contact (pe cale sexuala sau prin instrumente nesterile) cu virusul B.

Obţinerea Ac antiHBs mai mare de 100 U după vaccinare înseamnă protectie 95% împotriva bolii

Hepatita virală C

Principala cale de transmitere este SÂNGELE CONTAMINAT (transfuzii, droguri,tatuaje, instrumente nesterile, etc). Rareori se transmite de la mamă la copil, în mai puţin de 10% din cazuri (6-8% dupa unele studii). Transmiterea VHC pe cale sexuală este discutabilă, se întâmplă destul de rar (sub 6%), însă este binevenită precauţia (sangele menstrual si leziunile genitale favorizeaza infectia).

Hepatita C NU se transmite: pe cale aeriană, strănut, tuse, etc., prin îmbrăţişare, sărut, coabitare sau atingere. Atingerea aceloraşi obiecte nu constituie o problemă pentru nimeni, în absenţa sângelui, ca de altfel nici înţepăturile insectelor ( ţânţarii).

Evoluţia infecţiei cu virus C (VHC)

80% din cazuri se cronicizează, din care 40% pot face ciroza şi 5%din pacientii cu ciroza pot face cancer hepatic. Pot apare şi boli extrahepatice (diabet zaharat, boli renale, etc). Cu tratament antiviral, 50-60% din pacienti se vindecă!

20% se vindecă spontan şi raman cu imunitate fata de boala (se pare ca un factor genetic determina vindecarea)

Depistare VHC

La cine?

  • Contacţi familiali ai persoanelor AcVHC pozitive (prin instrumente tăietoare, sex, naştere);

  • Primitori transfuzii făcute înainte de anul 1995; gravidele cu risc, toxicomanii; pacienţi cu alte hepatite (ex. B), cu infectie HIV sau boli cu transmitere sexuală.

  • Pacienţi cu semne de hepatită: astenie, ficat mare, greţuri, transaminaze crescute, boli dermatologice.

  • Personal medical

Depistarea se face prin Ac VHC la analize la cerere, analize de rutină, la angajare, la donare.

Ce analize sunt necesare?

  • Ac VHC

  • viremie,

  • stadializare: biopsie sau metode non-invazive.

Nu există vaccin. Trebuie să ne ferim de contactul cu sânge.

De-a lungul timpului, tratamentul antiviral şi-a dovedit eficienţa.

Hepatita virală D (delta)

Vorbim de aceleaşi căi de transmitere ca şi hepatita B, cu care se asociază obligatoriu. 10% din pacienţi în România sunt infectati si cu VHD. Prevenirea infecţiei se poate face numai prin vaccinarea antihepatita B.

Recomandări nutriţionale în cazul hepatitelor virale

(acestea se personalizează în cazuistică în functie de tabloul clinic, tipul de hepatită şi analizele pacientului).

O dietă corespunzatoare este cu atât mai importantă cu cât majoritatea alimentelor pe care le ingerăm sunt procesate de către ficat. Prin urmare, ideal ar fi să nu-l suprasolicitam dându-i şi mai mult de muncă cu alimente necorespunzatoare. Pentru asta, e nevoie să înţelegem câteva elemente de bază în ceea ce priveşte nutriţia. Este vital să ne alocăm câteva secunde să citim etichetele produselor, întrucât există câteva restricţii ce se impun bolnavilor de hepatită.

Alimentaţia zilnică se va supune următorului profil nutriţional (procentele sunt raportate la numărul total de calorii calculate în funcţie de vârstă, greutate şi activitate fizică):
60-70% carbohidraţi (in principal carbohidraţi complecşi, precum cei din paste şi cereale integrale)
20-30% proteine (provenite de vegetale şi carne slabă, fără grăsime) – 0,8 grame de proteine per kilogram corp pentru a nu favoriza apariţia encefalopatiei.
10-20% grăsimi polinesaturate (cele provenite din peşte, din uleiul de floarea soarelui, de porumb, de şofrănel sau de seminţe de bumbac etc.)

Pe lângă această distribuţie a aportului caloric, trebuie să includem zilnic şi:
8-12 căni cu apă
1000-1500 mg sodiu

Sunt recomandate:
Evitarea excesului de vitamine şi minerale, în special a fierului şi a vitaminelor A si B3.
Evitarea alcoolului
Evitarea mâncărurilor procesate
Evitarea excesului de cofeină (nu sunt permise mai mult de 3 ceşti de cafea sau produse ce conţin cofeina pe zi)
Suplimente de vitamina D şi calciu
Suplimente de vitamina C

Igiena preventivă pentru răspândirea Hepatitelor Virale

Ori de cate ori apare un caz de hepatita virala, este necesar a se lua masuri de dezinfectie in focar pentru a feri pe cei din jur sa se imbolnaveasca. Aceste masuri de dezinfectie se vor adresa atat produselor eliminate de bolnav cat si tuturor obiectivelor folosite de bolnav. Astfel, acestea se vor aplica in:
— locuinta bolnavului;
— locul de munca;
— colectivitatea de copii (cresa, gradinita, scoala) din care provine bolnavul;
— alte locuri sau locuinta in care a stat bolnavul timp mai indelungat.

Dezinfectia este „o curatenie mai exigenta“ la care se adauga actiunea unei substante dezinfectante. Astfel, sunt necesare:
— fierberea prelungita (30 minute cel putin) a lenjeriei de pat si corp a bolnavului;
— expunerea la soare cateva ore a plapumii si a saltelei;
— spalarea minutioasa si fierberea veselei si tacamurilor folosite de bolnav;
— spalarea pardoselii, a mobilei nelustruite, a usilor si ferestrelor cu apa, sapun, soda si solutii dezinfectante;
— curatirea temeinica a closetelor si baii, urmate de dezinfectia riguroasa;
— indepartarea corecta, igienica a gunoiului in galeata inchisa si apoi bine curatata si dezinfectata dupa golire.

Solutia dezinfectanta, cel mai des utilizata, este cloramina 2% sau solutia de var cloros. Persoanele care efectueaza dezinfectarea trebuie sa lucreze cu atentie pentru a nu se contamina si sa utilizeze o imbracaminte usoara care sa fie fiarta 30 minute dupa terminare. Bineinteles, in anotimpul calduros se vor lua masuri si impotriva mustelor.