Salut!
Numele meu este Roberto Beznea, sunt absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și medic rezident în specialitatea Obstetrică-Ginecologie.
Am ales să urmez și o formare în Nutriție Clinică deoarece sunt convins că alimentația reprezintă unul dintre cei mai importanți factori care influențează sănătatea, prevenția și evoluția multor afecțiuni. Cred că medicina modernă nu înseamnă doar tratarea bolii, ci și prevenție, educație și construirea unor obiceiuri sănătoase care pot fi menținute pe termen lung.
Îmi doresc să ofer pacienților recomandări personalizate, bazate pe dovezi științifice, adaptate istoricului medical, analizelor și stilului lor de viață. Nu cred în diete restrictive sau soluții rapide, ci într-o abordare realistă, echilibrată și sustenabilă.
Experiența mea din domeniul obstetricii și ginecologiei îmi oferă o perspectivă medicală valoroasă asupra rolului nutriției în sănătatea femeii, în sarcină, în sindromul ovarelor polichistice, în fertilitate, menopauză, dar și în prevenția și managementul afecțiunilor metabolice. În același timp, sunt dedicat consilierii nutriționale pentru orice persoană care își dorește să își îmbunătățească starea de sănătate, să slăbească, să își optimizeze compoziția corporală sau să adopte un stil de viață mai sănătos.
În colaborarea cu mine vei primi mai mult decât un plan alimentar. Vei înțelege de ce facem anumite schimbări, cum îți influențează acestea organismul și cum poți construi obiceiuri pe care să le menții pe termen lung.
Cred că succesul nu vine din perfecțiune, ci din consecvență, iar rolul meu este să te ghidez cu profesionalism, empatie și sprijin pe tot parcursul procesului.
Dacă îți dorești o abordare medicală, personalizată și bazată pe știință, te aștept cu drag să lucrăm împreună!
Pe mine mă găsești la numărul – +40 747 484 186 (preferabil mesaj pe whatsapp din motive de gardă).
Preț per consultație 500 lei (anamneză, plus follow up pe videocall și recomandări specifice de analize cu interpretare).
Mesaj pe whatsapp la NutriGo pt eliberare factură – 0787801939 (click aici)
