Cum ne protejăm copiii de adicții și dependențe alimentare severe în viață !?

Suntem oare chiar noi părinții responsabili de crucea pusă pe umerii copiilor noștri și de crearea unei relații complet defectuoase cu mâncarea!?

*Notă – deși lucrăm împreună (alături de partenera mea de viață psiholog clinician) acesta este un articol scris exclusiv de mine, în stilul meu spartan, fără nici un fluff!  Deci dacă nu vă place să vi se servească adevărul direct pe tavă, a se evita… Doamna mea, va scrie în curând un articol cu o tonalitate mai blândă, pe care vă invit să-l citiți când va fi gata.

Hai să ne apucăm de treabă… Știți cum zice psihologul (că tot vb de jumătatea mea mai bună), toate relele își au sursa undeva în istoricul/trecutul nostru și de aici știm că este plecată și relația noastră defectuoasă cu mâncarea!

TERMINĂ TOT DIN FARFURIE! Altfel nu primești desert…

TREBUIE SĂ MĂNÂNCI! Pentru că este ora de masă…

DACĂ IEI NOTE BUNE! Îți cumpăr ceva dulce…

NU MERIȚI PIZZA! Pentru că nu ți-ai făcut temele….

Fraze foarte cunoscute și tatuate în sufletele noastre de mici copii… Și ce facem noi!? FIX la fel cu ai noștri ștrumfi! Când mă sună cineva să-i ofer asistență cu copilașii, am câteva sfaturi standard, pe care m-am hotărât astăzi să le împart și cu voi:

  1. EDUCĂ alimentar toată familia! Dacă mami și tati sparg pizze și bere în fiecare seară… în ochii copilului sunt un exemplu de urmat. Nu vă mirați că ai voștri copii sunt cum sunt, totul vi se „datorează” vouă! Ei urmează în viață exemplele părinților…

  2. Până la vârsta de 18 de ani sunteți DIRECT responsabili de educația lor de toate felurile(deci și alimentară), legal și moral! Lasă învârteala și cocoloșeala… înainte de alintătură și „să-i oferi ce n-ai avut tu” ești responsabil ca părinte de educația lui alimentară (și inerent a ta). Știați că adipocitele (celulele grase) se formează ca număr în copilările și nu mai scad niciodată în viață? Știai că un copil gras, va purta această cruce pentru restul vieții lui și anume lupta cu greutatea!?

  3. Nu crea obligativitatea alimentară în baza unor reguli ușoare pentru tine, ca părinte! Copilul (peste 2 ani) este perfect adaptat între hormonii de foame și sațietate și știe mai bine când are nevoie organismul de papa și cât. Atât timp cât în casa ta sunt numai surse alimentare curate… nu ar trebui să existe reguli gen ora de masă, termină tot din farfurie sau mănâncă brocoli. Lasă-l în pace, că știe el mai bine! Răspunsul lui prin receptorii deschiși la semnalele hormonale este hiper eficient și ne-alterat de cearta cu soțul sau factura la lumină.

  4. NICIODATĂ, NICI UN COPIL NU VA MURI DE FOAME … cu mâncare în casă! Ești părinte și responsabil de EDUCAȚIE înainte de toate! TU faci regulile jocului și de multe ori tu ți-ai complicat viața singur! Fițele și mutrele sunt normale… dar inerent, la un moment dat VA MÂNCA ce i-ai pus la dispoziție! Altfel la știri ar fi plin de copii morți de inaniție pentru că nu li s-a dat ciocolată ci doar mâncare normală…

  5. ÎNCETEAZĂ să folosești legătura – mâncare (mai ales dulce) cu răsplata! Creezi fix mecanismul de depedență emoțională de dulce, care pe parcursul vieții se va transforma în „adicția de zahăr” sau “pofta de zahăr” nestăvilită și nepotolită. Mecanismul este simplu și se tatuează în mintea copilului și se amplifică și crește când ești adult – faci ceva bun – primești dulce, te simți mai bine! Se întâmplă ceva rău în viața ta, vrei să te simți bine… mănânci ceva dulce! TAM TAAAM! Poc adicția! Cu cât apelezi mai des la acest mecanism în viață, cu atât devii mai dependent de el…

    Nu-i mare filozofie și nu necesită sute de ore de psihoterapie…

    AȘA CĂ: salvează copilul tău și protejează-te de aceste greșeli frecvente de abordare în educația alimentară!

    Nu uitați să distribuiți informația faină mai departe pentru tot poporul!