fbpx

In practica medicala de zi cu zi suntem pusi, deseori, in fata unui pacient cu citoliza. Acest lucru se datoreaza faptului ca transaminazele sunt analize de laborator care se efectueaza uzual.

Ce sunt transaminazele?

Transaminazele sunt enzime care au originea in special in ficat, dar si in alte tesuturi cum sunt – muschii scheletului, ai inimii, creier si rinichi. Acestea sunt TGO (AST) si TGP (ALT). Valorile normale trebuie sa se mentina sub 40 UI/l, cu mentiunea ca pot exista valori diferite, in functie de laboratorul la care se lucreaza analizele. Pot fi crescute intr-o serie de afectiuni hepatice si extrahepatice.

Este necesar sa se faca investigatii in situatia in care cresterea transaminazelor este persistenta, daca valoarea cresterii este mai mare de doua ori normalul sau daca se insoteste de simptome sau alte analize modificate.

O  crestere usoara a transaminazelor, nu reprezinta neaparat o boala de ficat; pentru siguranta, se recomanda un regim fara alcool, toxice, medicamente, efort, si repetarea analizei peste 2 – 4 saptamani. Daca si in aceasta situatie transaminazele raman crescute, trebuie cautata cauza acestei cresteri prin explorari suplimentare.

Cresterea cronica a transaminazelor se defineste atunci cand valorile acestora depasesc de doua ori valoarea normala, la cel putin doua determinari, pe o perioada de minim 6 luni. Transaminazele pot fi crescute si trecator, chiar din cauza unui efort fizic intens sau prelungit.

Posibile cauze de crestere a valorii transaminazelor

TGP-ul este specifica ficatului, deci cresterea ei se asociaza de obicei cu boli de ficat. Valoarea acesteia poate sa fie crescuta deseori in asociere cu TGO in cazul afectarii ficatului. Cele mai frecvente cauze de afectare hepatica sunt

  • Hepatitele acute virale, alcoolice sau toxice – valorile transaminazelor cresc de peste 10 ori fata de normal;
  • Hepatitele cronice virale sau autoimune – valorile transaminazelor cresc de obicei intre 2 – 5 ori peste normal;
  • Boala hepatica de cauza alcoolica;
  • Steatoza si steatohepatita nonalcoolica (incarcarea ficatului cu grasime care nu este de cauza alcoolica – in obezitate, diabet zaharat, dislipidemie);
  • Ciroza hepatica de orice cauza (virala, alcoolica, autoimuna, medicamentoasa, etc);
  • Cancerul hepatic;
  • Unele medicamente (multe) pot duce la cresterea transaminazelor: paracetamol, statine, antidepresive, amiodarona, etc.

Transaminaze crescute de cauza extrahepatica sunt:

  • Hemoliza (distrugerea globulelor rosii);
  • Boli ale musculaturii scheletice;
  • Polimiozita;
  • Traumatisme musculare;
  • Efortul prelungit regulat;
  • Afectiuni tiroidiene (hipo, hipertiroidie);
  • Enteropatia glutenica (boala celiaca);
  • Alimentatia parenterala (hranirea prin perfuzii);
  • Cresterea transaminazelor la omul sanatos.

Nivelul crescut al transaminazelor nu se coreleaza cu prognosticul bolii. De exemplu, in hepatita A transaminazele pot fi foarte crescute, dar aceasta boala are de obicei o evolutie buna. Pacientii cu hepatita C au nivele moderat crescute ale transaminazelor dar boala duce deseori la hepatita cronica si la ciroza hepatica.

Interpretarea citolizei trebuie facuta de catre un medic in contextul tuturor analizelor si manifestarilor clinice.

Principii generale in dieta pentru transamiaze marite:

  • Alimentatie bogata in glucide (fainoase) – grija totusi Alessandra la aportul caloric sa nu punem tesut adipos excesiv.
  • Consum moderat de grasimi in special animale
  • Proteine in cantitate normala – 0.8-0.9 g/kg corp
  • Sare in cantitate normala.
  • Lichidele – dupa sete
  • Renuntarea totala la alcool.

Ce alimente sunt permise?

  • Ciorbe si supe de carne de pui, vita, de legume, neprajite, de ovăz, de orez, griş, perisoare, galusti
  • Sote-uri si piureuri de legume – fasole verde, ardei gras, morcovi, dovlecei, gulii, conopidă, spanac, salată verde, sfecla, roşii, sub formă de salate sau pregătite fără ceapă ori rântaşuri şi cu unt sau ulei nefiert
  • Cartofi natur, piure, copţi în coajă cu puţin unt sau ulei, cu brânză de vacă ;
  • Carne fripta : pui, vită, iepure de casă, curcan, carne slabă, fara piele şi grăsime, peste slab alb rasol simplu sau impanat cu legume, perisoare sau chiftele fierte, peste slab, fiert, rasol cu legume;
  • Mezeluri: sunca de Praga, cremwursti, parizer slab condimentat
  • Peşte slab (şalău, ştiucă, biban);
  • Grăsimi: unt, ulei d floarea soarelui sau de măsline neprajit
  • Ouă fierte moi doua/saptamana albus sub forma de omleta in abur sau sufleuri, omleta dietetica;
  • Sosuri fara grasime prajita, sos alb de rosii sau de zarzavat;
  • Lapte şi lactate: lapte dulce slabcu cafea, lapte bătut, iaurt slab, kefir, brânză dulce de vacă, cas, urdă, telemea desarata
  • Paste făinoase de orice fel
  • Pâine: pâine veche de o zi, biscuiţi simpli (populari), chifle, mamaliguta
  • Dulciuri şi prăjituri: pregătite cu puţine ouă şi foarte puţină grăsime, prăjituri uscate, prăjituri cu miere, aluaturi fragede, tarte cu fructe sau marmeladă, plăcintă cu mere sau brânză dulce; gemuri, dulceţuri, miere;
  • Fructe crude, coapte la cuptor, compoturi, gem, jeleuri: mere, prune, citrice, fragi, căpşuni, zmeură, pepene verde, struguri, smochine;
  • Băuturi: apă plata – preferabil, sucuri si siropuri de fructe sau legume
  • Condimente: patrunjel, marar, leustean, dafin, cimbru, chimen, telina, lamaie, sare normal daca nu este contraindicata – ciroza
  • Se recomanda 5-6 mese pe zi mai reduse cantitativ.

Alimente interzise:

  • Alcool sub orice forma (bere, vin, ţuică, etc.)
  • Bauturi dulci indiferent de tip (pot da steatoza = incarcare grasa a ficatului ce agraveaza o boala deja existenta)
  • Ceaiuri neindicate de medic (exista hepatita data de ceaiuri)

Alimente de evitat

  • Supe: supe grase de porc, rata, gasca, afumaturi;
  • Ciorba de burta, fasole, afumaturi, porc
  • Legume: fasole si mazare uscata, varză, vinete, roşii în cantităţi mari şi necojite, ardei iute, ciuperci, ridichi, ceapă, usturoi, ţelină, praz, murăturile;
  • Carne: de porc, raţă, gâscă, vânat, carnea prăjită, carnea conservată prin afumare, mezeluri, şuncă grasă, organe (creier, rinichi, ficat, plămâni);
  • Peşte gras (nisetru, cegă, somn, morun, sardele, heringi), icre de peşte, raci, fructe de mare, peste afumat, conserve de peste;
  • Grăsimi: untură, slănină, kaiser si similare
  • Ouă – omletă, ochiuri prăjite, maioneză;
  • Lapte şi lactate: lapte gras,brânzeturi fermentate, smântână;
  • Pâine: caldă, pâine neagră, biscuiţi preparaţi cu grăsime sau cacao;
  • Dulciuri şi prăjituri: cu creme grase, pregătite cu ouă, cacao, frişcă ori grăsime, tort, îngheţată, ciocolată
  • Fructe cu coaja si samburi – nuci, alune, migdale, măsline sarate;
  • Condimente: piper, hrean, boia, dafin, muştar, oţet;
  • Băuturi: cafea, bauturi gazoase (daca exista meteorism)

Recomandat ca si suplimentare –

Omega 3 – 1000mg pe zi, Vit C supliment (pt intarirea sistemului imunitar – si grija sa nu apara discomfortul gastric).

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:

  -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

Anorexia nervoasă este un sindrom caracterizat prin trei criterii esenţiale:

-Primul este autoinducerea infometării pană la un grad semnificativ – un comportament.

-Al doilea este menţinerea unei cure de slăbire necruţătoare şi/sau teama morbidă de ingrăşare – o psihopatologie. Psihopatologia esenţială pare să fie strans legată de convingerile exagerate, in special in privinţa siluetei.

-Al treilea criteriu este prezenta unor semne si simptome medicale provocate de infometare – simptomatologie fiziopatologica. In trecut, amenoreea de cel putin trei luni consecutive era obligatorie. Alte conceptii pun accentul mai degraba, pe prezenta unor simptome medicale generale secundare infometarii decat pe anomaliile hormonilor de reproducere.

Anorexia mentala este adesea, dar nu intotdeauna, asociata cu perturbari ale imaginii corporale (dismorfofobie corporala). In toate subtipurile şi subsindroamele de anorexie nervoasă scăderea in greutate este privită ca o sursă vitală, uneori unica sursă, a stimei de sine, devenind istovitoare şi consumatoare de timp.

Exista doua tipuri de anorexie mentala, care prezinta multe caracteristici comune, existand frecvent posibilitatea de a trece dintr-una in alta:

tipul restrictiv – forma clasică de anorexie nervoasă

tipul cu mancatul compulsiv/purgare

In forma clasică de anorexie nervoasă, prezentă in aproximativ 50% din cazuri, ingestia alimentară

este foarte restricţionată (frecvent cu un consum de mai puţin de 300 – 500 calorii pe zi şi nici un

gram de grăsime) şi pacientul poate face compulsiv exerciţii fizice epuizante.

In al doilea subtip, cu mancat compulsiv/purgare (bulimie), pacienţii alternează perioade de urmarea unor diete riguroase cu episoade de mancat compulsiv şi/sau folosirea intermitentă a purgativelor.

Aprecierea mancatului compulsiv poate fi făcută subiectiv: categoric bolnavii mananca mai mult decat işi doresc ei. Purgativele, ca şi vărsăturile autoinduse, reprezintă o formă secundară de compensare a caloriilor nedorite, la fel ca şi abuzul de laxative, mai puţin frecvent, de diuretice şi ocazional, de emetice. Cateodată, purgativele se utilizează chiar dacă ingestia alimentară a fost săracă in calorii.

Frica obsesiva de ingrasare

Definitia tulburarilor de alimentatie include conceptul de exagerare a convingerilor. Convingerile exagerate sunt definite ca niste convingeri ce depasesc normele culturale si ajung sa domine gandirea, emotiile si comportamentul individului. Comportamentele extreme, rezultate din acestea, sunt riscante si amenintatoare de viata.

Aceste convingeri nu sunt fixate sau false, cum sunt cele delirante, si nici egodistonice, cum sunt cele din tulburarea obsesiv – compulsiva (OCD). Gandurile despre scaderea in greutate sunt comune si cultural admise in societatea occidentala, dar cele din tulburarile de comportament alimentar reprezinta o categorie psihopatologica de sine statatoare. Intelegerea naturii acestor convingeri este utila pentru tratarea tulburarilor de comportament alimentar intr-o maniera adecvata.

Anorexia nervoasa este o tulburare de alimentatie tot mai frecvent intalnita la tinerele fete dornice sa se afirme si sa se impuna prin imagine, intr-o societate ce promoveaza ca ideal al frumusetii feminine silueta – un corp fara acele forme rubensiene atat de apreciate cu un timp in urma.

Tulburarile de comportament alimentar au fost prezente, fara indoiala, in diferite forme, de-a lungul a mii de ani, dar prevalenta lor a crescut considerabil din 1950. In zilele noastre au devenit niste sindroame clinice obisnuite. Aceste tulburari au rate ale morbiditatii dintre cele mai mari – peste 19% la cei care au necesitat spitalizare initial, la 20 de ani de la debut.

Intre tulburarile de comportament alimentar de natura psihologica, anorexia mentala ocupa un locdin ce in ce mai important. Se considera ca ea deriva in principal din supra-aprecierea dorintei de pierdere in greutate, ducand la afectarea functiilor somatice, psihologice si sociale. Aceasta tulburare este determinata de strategii de adaptare disfunctionale – emotionale, cognitive si comportamentale, dezvoltand perturbari ale dispozitiei, conflicte interpersonale si intrapsihice.

A fi slab a devenit o dictatura a modei din cauza careia sufera din ce in ce mai multe fete tinere – numararea permanenta a caloriilor si retinerea de a manca , de care acestea se cramponeaza, inlocuiesc bucuria de a bea si a manca. Subtirimea este echivalenta cu frumusetea si feminitatea in conceptia acestor fete. Mai mult, tehnologia ofera femeilor multe cai de a obtine “corpul perfect”.

Anorexia mentala este in momentul de fata o problema ce preocupa nu numai lumea medicala , ci intreaga societate civila, recunoscandu-i-se deznodamantul fatal in cazul netratarii ei.

Nu putine sunt cazurile in care adolescentele cu anorexie nervoasa ajung intr-un serviciu medical intr-o stare aproape casectica (slabire extrema), cu lipotimii (lesinuri), tulburari de memorare si concentrare, hipotensiune, tulburari de ritm cardiac, tulburari circulatorii la nivelul extremitatilor (maini si picioare reci, cianotice), tulburari trofice ale pielii cu descuamari, sau chiar si escare (leziuni de necroza).

Cum se poate ajunge intr-o astfel de situatie?

In Romania o tulburare ce apartine domeniului psihiatric (anorexia nervoasa este o afectiune psihiatrica cu implicatii psihologice, medicale, endocrinologice, sociale) mai este considerata inca “tabu” – o problema secreta si ascunsa care daca s-ar afla ar prejudicia probabil prestigiul familiei, sau parintii se simt confuzi, inadecvati si vinovati in fata tulburarii de comportament alimentar a

copilului lor. Sunt indusi in eroare de multiplele mituri si prejudecati privind tulburarile de comportament alimentar, dieta si nutritie, nevoile adolescentilor, procesul terapeutic. Le este teama ca vor pierde dragostea copilului sau ca ar putea inrautati lucrurile daca pun in discutie probleme incomode (Natenshon, 2003).

Se poate intampla ca familia sa tolereze si chiar sa incurajeze uneori dietele de slabire ale adolescentilor, nesupravegheate de un nutritionist, care pe fondul unor vulnerabilitati psihice sa scape de sub control, ducand in final la anorexia nervoasa. Intrucat amenoreea secundara (lipsa menstruatiei) face parte din tabloul clinic al bolii (alaturi de slabirea marcata in greutate – 15% din greutatea corporala, frica de ingrasare, distorsiunea imaginii corporale – se vede foarte grasa si atunci cand este foarte slaba, reducerea cantitativa a alimentelor si selectarea celor cu indice caloric scazut) parintii se prezinta cu adolescenta la ginecolog sau/si endocrinolog. Acestia au competenta de a recunoaste afectiunea si datoria de a-l orienta catre un neuropsihiatru, pedo-psihiatru.

In functie de cat de repede se intervine medicamentos si psihoterapeutic se poate obtine o evolutie clinica buna cu revenire la normal. In caz contrar se ajunge la stari de emaciere cu afectare multiorganica, cu spitalizari prelungite, repetate si afectarea integrarii familiale, scolare si sociale. In Romania, din pacate nu avem servicii specializate strict pe domeniul tulburarilor de alimentatie, dar serviciul de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului – Spital Prof.Dr. Al.Obregia, prin buna colaborare cu psihologi, endocrinologi , nutritionisti, acorda asistentamedicala necesara tratarii anorexiei si bulimiei nervoase.

Caracteristicile de personalitate a adolescentelor anorexice

Personalitatea, o variabila mostenita, joaca un rol major in probabilitatea dezvoltarii oricarui subtip de tulburare de alimentatie. Tipul restrictiv de anorexie nervoasa, in contrast cu bulimia, necesita inzestrare genetica pentru perseverenta, sensibilitate, perfectionism si o impulsivitate redusa privind alimentatia, cu mentinerea unor stari de infometare imposibile pentru multi oameni. Stilul de personalitate impulsiv si extravertit creste probabilitatea ingestiei necontrolate de alimente.

Dupa cum sublineaza Garner, anorexicele au dificultati in stabilirea relatiilor sociale. In general ele se simt inferioare celorlalti, incapabile, insignifiante si sunt excesiv de sensibile la influenta celorlalti. Au astfel dificultati de a se intergra intr-un grup de perechi si se simt incapabile sa se detaseze de influenta parintilor pentru a infrunta noile realitati ale perioadei de adolescenta. Mai mult, dupa cum arata Helen Bruch, R. Pauze si D. Lacharite, ele adesea se izoleaza in cursul anului ce precede debutul maladiei. In acest context slabirea, prin interesul pe care il suscita, reprezinta un posibil atu din punct de vedere al insertiei sociale. Diferiti factori psihologici se asociaza in egala masura in aparitia conduitei anorexice si creeaza o imagine destul de precisa in pofida diversitatii cazurilor.

Factorii identificati de cercetatori in domeniu sunt urmatorii:

Anorexia este o manevra adaptativa la fetele ce au o frica intensa de schimbari biologice asociate

maturizarii.

Frica de ingrasare se traduce prin frica de a infrunta cerintele legate de adolescenta si schimbarile

biologice. Traind cu slaba stima de sine, anorexicele se percep ca incompetente in performantele

personale si sociale. Pierderea in greutate are rolul de a elimina aceste indoieli. Absenta

independentei este atribuita lipsei de incredere in propriile lor experinte, unei dependente foarte

puternice de familie si a unei frici de schimbarile bilogice. Frica pe care o au de a nu face fata

evenimentelor nonpredictibile le conduce spre un control rigid asupra mediului lor inconjurator si

de a avea o gandire obsesionala si superstitioasa.

Agresiunile sexuale trecute sau prezente sau un incest pot uneori fi puse in evidenta. Anorexia va fi

atunci afisata ca un mod de purificare si o tentativa de a evita alte contacte sexuale nedorite.

Ca aspect general anorexicele prezinta un deficit de achizitie a bazei necesare dezvoltare a unei

sentiment de competenta si autonomie. Cautarea de a slabi constitue o modalitate de satisfacere a

nevoilor de securitate si de putere si o aparare impotriva insecuritatii, incapacitatii si impunerii. In

aceasta ordine de idei Mara Selvini considera ca rejectarea alimentelor este o cheie magica catre un

plus de putere si o cautare de libertate, frumusete, inteligenta si moralitate. Putem considera

pierderea greutatii ca un semn al victoriei asupra corpului si asupra anturajului. Fericirea si placerea

de putere realizeaza o anume reusita si atentia ce li se poarta sunt doua elemente care faciliteaza

urmarirea regimului de slabit. Si astfel maladia progreseaza, anorexica este convinsa ca slabitul o

face superioara, extraordinara si demna de interes.

Caracteristicile familiilor adolescentelor anorexice

Un studiu facut de Salvador Minuchin si colaboratorii sai a permis intentificarea a patru

caracteristici ale famililor adolescentelor anorexice:

confuzia,

hiperprotectia,

rigiditatea modelelor relationare

evitarea conflictelor.

Pentru Minuchin confuzia face referire la o forma extrema de apropiere si de intensitate in interactiunile familiare. Frontierele dintre subsistemele – parental, fraternal, intergenerational – sunt prost definite. Usor de traversat, ele lasa sa se creeze o confuzie a functiilor si rolurilor familiei. Mai mult, autonomia si diferentierea individuala a membrilor familiei sunt reduse. Se manifesta o hiperprotectie reciproca si fiecare dintre membri familiei este foarte concentrat de a fi bine unuia sau altuia. Toti sunt hipersensibili la semnele de suferinta si la indicatori de tensiune si conflict.

Hiperprotectori, parintii intarzie dezvoltarea autonomiei copiiilor lor. Rigiditatea modelelor relationare ale cuplului va merge cu o rezistenta extrema la schimbari. Aceste familii au o mare dificultate de a se confrunta cu stresul provenit din interior sau exterior. Primejdia conflictelor este contracarata prin mecanisme de evitare ce vizeaza ascunderea dezacordului dintre membri, acesta ramanand latent si inchis, niciodata exploziv.

Psihopatologia anorexiei mentale

Literatura de specialitate a descris cu pasiune statusul mental in anorexia nervosa. Faptul se datoreaza unei fenomenologii unice: pe de o parte, efectele somatice secundare infometarii asociate unei energii paradoxale, pe care anorectica o prezinta mult timp dupa scaderea ponderala masiva si, pe de alta parte, obstinatia fascinanta si comportamentul manipulativ specific.

Crisp (1980) ofera o analiza interesanta a psihopatologiei anorexiei nervosa. El considera ca inaintea debutului maladiei, anorectica face experienta unor perioade marcate de sentimentul pierderii controlului, in sensul incapacitatii de a influenta modificarile fiziologice specifice pubertatii. Mai tarziu, pierderea controlului cuprinde arii mai subtile, dimensiunile psihologice si sociale ale maturizarii. In contextul maturizarii, anorectica nu gaseste solutii personale si sociale pentru problemele ei. Din acest motiv, in planul identitatii corporale, ea incearca refuzul de a deveni adulta.

Intensificarea dietei, cu efectul ei rapid asupra capacitatii reproductive (amenoreea), este intarita in mod circular pana la punctul in care regresia biologica este completa, de obicei la aproximativ 40 de kg. In acest moment, anorectica se simte salvata din punct de vedere al experientei psihice, dar, in acelasi timp, este instabila din punct de vedere biologic. In timp, apar consecintele somatice ale emacierii. Sfidarea adusa trupului este profunda. In mod natural, corpul are nevoie sa creasca si sa se reproduca, dar corpul anorecticei apare starvat si sufocat. Impulsul de a manca este la fel de puternic ca si la inceputul pubertatii, dar el este ignorat si, prin aceasta, controlat. Anorectica se comporta ca si cum nu i-ar fi foame, majoritatea pacientelor remise marturisesc insa foamea din timpul perioadei acute. Consecintele starvarii vor intari controlul alimentar: reducerea dimensiunilor stomacului va duce la o scadere a apetitului si starvarea insasi va conditiona izolarea sociala. Prin izolare, anorectica pierde coordonatele realitatii. Ea traieste intr-o lume a ei, in care foamea capata alte valente decat cele curente. In timp, atunci cand foamea devine de nesuportat, apar episoadele bulimice.

In cadrul anorexiei nervosa, episoadele bulimice sunt la inceput ocazionale, primele semne ale pierderii controlului. In timp, placerea de a manca va mentine nevoia de alimentare si, pe de alta parte, aceasta placere va intari panica privind posibila crestere ponderala. Senzatia de saturatie este atinsa rareori. De obicei, prevaleaza sentimentele de ineficienta si un imens gol sufletesc. In acest context apar vomismentele autoinduse care, alaturi de starvare, constituie simptomul cu cel mai inalt risc somatic: prin hipokalemie pacienta risca un stop cardiac. In abordarea terapeutica, descrierea riscurilor somatice are impact asupra unui numar foarte mic de paciente. Urmarirea obsesiva a pierderii ponderale constituie unul dintre aspectele cele mai critice, destructiv pentru pacienta ca si pentru relatia terapeutica. La cel mai mic castig ponderal, panica va creste si pacienta va avea grija sa “dea jos” ceea ce a depus. Aici vor interveni masiv manipularile asupra terapeutului. Anorectica nu poate renunta atat de usor la ceea ce apartine de acum identitatii ei: greutatea corporala redusa si controlul asupra comportamentului alimentar. Primul aspect clinic este imensa capacitate de disimulare a sentimentelor si contradictiilor pe care le traieste anorectica.

La prima vedere pare a fi o tulburare de adaptare, in care ea neaga ca ar fi afectata de ceea ce i se intampla. Psihologic, anorectica a gasit o cale de rezolvare a problemelor, este deci multumita, pare sa se simta bine cu ea insasi. Anorexia nervosa este deci o tulburare ego-sintonica si de aceea una dintre cele mai dificile in abordarea terapeutica. In anorexia nervosa exista o anxietate specifica, de tip fobic, chiar daca ea nu este intotdeauna evidenta. Ea priveste posibilul castig ponderal, inducand tensiune psihica la orice amenintare de a pierde controlul asupra comportamentului alimentar. De aceea, anorectiva evita situatiile de risc, locurile de tentatie precum intrunirile familiale, restaurantele s.a. Pentru a evita anxietatea, pacienta isi va respecta cu grija restrictiile sociale.

Anxietatea legata de greutate poate fi greu de evidentiat, deoarece ea este negata fata de sine, ca si fata de altii, in masura in care intreaga problematica este negata. Aceasta negare a bolii, illness denial, este un fenomen specific anorexiei nervosa si are darul de a deruta numerosi clinicieni.

Depresia si dezgustul fata de ea insasi apar odata cu cresterea ponderala, atunci cand mecanismele nu mai functioneaza in mod adecvat si anorectica incepe sa dezvolte in mod repetat episoade bulimice. Ele sunt traite dramatic, ea simtindu-se dupa aceea grasa, imbuibata, nervoasa, iritata. De obicei, asemenea episoade sunt urmate de vomismente, abuzul de laxative si/sau diuretice si de retractie sociala si eventual somn. Starea de disconfort psihic se va atenua odata cu trecerea orelor, cand, odata cu revenirea controlului alimentar (“imi este foame, dar nu mananc”), anorectica isi castiga increderea de sine. Intreaga viata se roteste ametitor in jurul ideatiei cu privire la alimente.

Aceasta preocupare este constanta si exista maniere diferite de a se confrunta cu ea. Una dintre cele mai fascinante este actiunea diversionista de a-i hrani pe cei din jur, parinti, dar mai ales surori mai mici sau bunici. Pacienta isi va dedica ore pentru a pregati mancarea si a organiza mese frumoase.

Paradoxal, mamele le vor lauda pentru cat sunt de bune gospodine. In cealalta extrema comportamentala apare ignorarea alimentelor, manevra care reuseste exceptional prin concentrarea pe activitatea intelectuala. Toate anorecticele sunt eleve foarte bune, harnice, constiincioase, dedicate activitatii scolare si dramatizand la extrema orice nota sub 10. In viata cotidiana pot exista orele de meditatii, ceva mai reduse in frecventa, deoarece ea are ambitia de a demonstra ca este cea mai buna la scoala. In schimb, dupa cum era si de asteptat, nu exista alte preocupari, activitati extracurriculare, fundamentale pentru dezvoltarea personalitatii.

Una din trasaturile fascinante este plinul de energie, hiperactivitatea la pacientele emaciate. Ea constituie substratul existentei anorecticului, care incearca sa-si demonstreze si sa ne demonstreze ca este perfect sanatos. Pe de alta parte, hiperactivitatea constituie un refugiu din fata alimentelor: “sunt prea ocupata pentru a avea timp sa mananc” si, atunci cand se alimenteaza, pacienta o face extrem de incet.

Comportamentul social este marcat de problematica subiacenta. Anorexia nervosa este o maniera de a evita maturizarea, deci relatiile interpersonale vor fi simple, prezentand mereu aceleasi dimensiuni emotionale: ostilitate si furie fata de cei care incearca sa intervina in comportamentul alimentar; comportament histrionic, de manipulare si atitudini tiranice. De fapt, pacienta este incapabila de a mai construi si altceva decat apararea fata de alimente. Toata energia este concentrata pe tentativa de a-si controla comportamentul alimentar. Ostilitatea disperata si manipularea celorlalti, asociate acelei candori specifice anorecticului a atras dupa sine eticheta de “isterie”, dar ceea ce are ea in comun cu istericul este faptul ca nu are unde sa se retraga (Crisp, 1983). De aici si nevoia disperata de a controla mediul pentru ca cei din jur sa nu intervina in mentinerea comportamentului alimentar.

Astfel, ingestia alimentara este controlata printr-un ritual al alimentarii. Ritualul poate include numararea caloriilor, controlarea portiilor, stilul de a manca si pattern-urile de activitati, precum exercitiile fizice, tot acel cortegiu care interfereaza cu activitatile sociale curente in cadrul unei familii.

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:

  -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

Bineînțeles toți am fost mai devreme sau mai târziu participanți la discuția: “de obicei mănânc seara târziu… atunci ajung acasă!” și prietenul binevoitor și atot-înțelept de lângă tine replică: “păi de asta nu reușești să slăbești… mănânci seara!”. Subiectul nutriției trebuie evident încadrat la categoria generală de cunoștințe aprofundate ale romanului alături de politică și fotbal…

Vom încerca în acest articol să atingem mitul “mâncatului seara” din punct de vedere științific și nu intuitiv. Să începem cu prima lege a termodinamicii: energia unui sistem termodinamic este egală cu suma tuturor energiilor particulelor componente. Raportată la nutriție, sistemul termodinamic este organismul nostru și suma energiilor componente sunt macronutrienții ingerați și producători de energie.

Acum să discutăm capitolul de stocare: dacă sistemul termodinamic consumă 2000 de calorii zilnic și noi facem un aport zilnic de 2000 de calorii… nu există surplus! Dacă facem un aport de 3000 de calorii, diferența de energie de 1000 de calorii este stocată automat de organism sub formă de țesut adipos.

Să adăugăm la scurta noastră lecție de fizică și axa timpului. Evident, totalul de calorii zilnic se consumă de către sistemul nostru termodinamic-organismul diferit pe parcursul unei zile. La servici, creierul va fura aproximativ 20% din resursele de 2000 kcal, la sală țesutul muscular va mai folosi încă 20%, sistemele vitale vor folosi 30% pe parcursul celor 24 de ore și diferit în funcție de starea de repaos sau activitate a organismului. Sistemul digestiv încă 15% și tot așa…

Ce se întâmplă dacă nu am mâncat absolul nimic de dimineață și organismul nu are energie? Scăzând starea de ușoară slăbiciune, organismul se vede obligat să recurgă la energia stocată precedent și să ardă grăsimile pentru energie. Seara, dacă ne rezumăm la cele 2000 de kcal consumate zilnic, organismul le restochează pentru ziua următoare.

Pe scurt: dacă numărăm caloriile zilnice, independent de momentul în care mâncăm, dacă oferim organismului numărul fix de calorii necesare nu ne putem îngrășa! 2000 kcal ingerăm independent când și 2000 kcal consumăm = 0 kcal stocate în țesut adipos.

Acum la lecția noastră de fizică să adăugăm și una de logică: silogismul lui Aristotel. 2 sau mai multe premise duc la o concluzie prin raționament deductiv.
Dacă energia consumată de sistemul nostru termodinamic-organismul este egală cu energia aportată din exterior(mâncarea)- nu se efectuează nici o stocare(îngrășare) independent de momentul aportului de energie din exterior.

Acum să aprofundăm subiectul cu întrebarea: reușim noi, în fiecare zi, să măsurăm și să folosim exact numărul de calorii necesar pentru a păstra sistemul nostru termodinamic 100% eficient? Răspunsul în general este NU! Zilele diferă, nivelele hormonale diferă, stresul diferă, alimentația și somnul diferă. Atunci suntem obligați să încercăm să eficientizăm sistemul nostru termodinamic prin împărțirea meselor pe parcursul zilei pentru a oferi organismului posibilitatea de a metaboliza diferit macronutrienții în funcție de necesități.

Debutul intervalului de 24 de ore de consum energetic se face printr-o baterie energetică destul de echilibrată numită mic dejun, urmat de încă 2 mese. Astfel, ajungând la masa de seară, organismul este deja hrănit și nu în stare letargică de consum energetic.

Prin această metodă, seara nu mai apare senzația de asalt a frigiderului dată de dezechilibrul interior apărut în timpul zilei. Împărțind mesele pe parcursul zilei, transformăm sistemul nostru de ars energie, într-unul eficient și echilibrat. În acest fel, eventualul surplus devine cantitate neglijabilă, ca să nu mai menționăm că acest sistem eficient este imperios necesar când dorim să creăm un deficit caloric (să slăbim).

La nivel de concluzii din toate premisele de mai sus putem identifica următoarele:

Dacă energia consumată zilnic este egală cu cea ingerată, nu ne îngrășăm.
Păstrarea echilibrului energetic zilnic se face mult mai eficient dacă aportul de energie este fracționat în mai multe etape(mese).
Dacă vrem să slăbim, deficitul energetic se creează și se controlează mult mai ușor, fracționând aportul energetic în funcție de activitatea zilnică.

După bunul nostru obicei să transformăm știința în limbaj uzual și acțiuni efective: mâncați dimineața foarte bine și echilibrat în macronutrienți-proteine, carbohidrați și grăsimi- aveți o zi întreagă la dispoziție să consumați energetic mâncarea ingerată.

Dacă aveți activitate fizică, serviți o masă hiper-proteică în combinație cu ceva carbohidrati fibrosi după  circa 1 oră.

Seara, pentru că urmează perioada de repaos și lipsa de consum energetic, serviți o masă ușoară axată pe fibre în combinație cu proteine. Digestia matinală va fi mult ușurată în acest fel și la fel și refacerea de peste noapte.

Per total: numărați caloriile și calculați rata metabolică. Această activitate va intra în reflex în maxim o lună de zile și vă asistă să păstrați o greutate corporală sănătoasă.

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

[:en]Bineînțeles toți am fost mai devreme sau mai târziu participanți la discuția: “de obicei mănânc seara târziu… atunci ajung acasă!” și prietenul binevoitor și atot-înțelept de lângă tine replică: “păi de asta nu reușești să slăbești… mănânci seara!”. Subiectul nutriției trebuie evident încadrat la categoria generală de cunoștințe aprofundate ale romanului alături de politică și fotbal…

Vom încerca în acest articol să atingem mitul “mâncatului seara” din punct de vedere științific și nu intuitiv. Să începem cu prima lege a termodinamicii: energia unui sistem termodinamic este egală cu suma tuturor energiilor particulelor componente. Raportată la nutriție, sistemul termodinamic este organismul nostru și suma energiilor componente sunt macronutrienții ingerați și producători de energie.

Acum să discutăm capitolul de stocare: dacă sistemul termodinamic consumă 2000 de calorii zilnic și noi facem un aport zilnic de 2000 de calorii… nu există surplus! Dacă facem un aport de 3000 de calorii, diferența de energie de 1000 de calorii este stocată automat de organism sub formă de țesut adipos.

Să adăugăm la scurta noastră lecție de fizică și axa timpului. Evident, totalul de calorii zilnic se consumă de către sistemul nostru termodinamic-organismul diferit pe parcursul unei zile. La servici, creierul va fura aproximativ 20% din resursele de 2000 kcal, la sală țesutul muscular va mai folosi încă 20%, sistemele vitale vor folosi 30% pe parcursul celor 24 de ore și diferit în funcție de starea de repaos sau activitate a organismului. Sistemul digestiv încă 15% și tot așa…

Ce se întâmplă dacă nu am mâncat absolul nimic de dimineață și organismul nu are energie? Scăzând starea de ușoară slăbiciune, organismul se vede obligat să recurgă la energia stocată precedent și să ardă grăsimile pentru energie. Seara, dacă ne rezumăm la cele 2000 de kcal consumate zilnic, organismul le restochează pentru ziua următoare.

Pe scurt: dacă numărăm caloriile zilnice, independent de momentul în care mâncăm, dacă oferim organismului numărul fix de calorii necesare nu ne putem îngrășa! 2000 kcal ingerăm independent când și 2000 kcal consumăm = 0 kcal stocate în țesut adipos.

Acum la lecția noastră de fizică să adăugăm și una de logică: silogismul lui Aristotel. 2 sau mai multe premise duc la o concluzie prin raționament deductiv.
1. Dacă energia consumată de sistemul nostru termodinamic-organismul este egală cu energia aportată din exterior(mâncarea)- nu se efectuează nici o stocare(îngrășare) independent de momentul aportului de energie din exterior.

Acum să aprofundăm subiectul cu întrebarea: reușim noi, în fiecare zi, să măsurăm și să folosim exact numărul de calorii necesar pentru a păstra sistemul nostru termodinamic 100% eficient? Răspunsul în general este NU! Zilele diferă, nivelele hormonale diferă, stresul diferă, alimentația și somnul diferă. Atunci suntem obligați să încercăm să eficientizăm sistemul nostru termodinamic prin împărțirea meselor pe parcursul zilei pentru a oferi organismului posibilitatea de a metaboliza diferit macronutrienții în funcție de necesități.

Debutul intervalului de 24 de ore de consum energetic se face printr-o baterie energetică destul de echilibrată numită mic dejun, urmat de încă 2 mese. Astfel, ajungând la masa de seară, organismul este deja hrănit și nu în stare letargică de consum energetic.

Prin această metodă, seara nu mai apare senzația de asalt a frigiderului dată de dezechilibrul interior apărut în timpul zilei. Împărțind mesele pe parcursul zilei, transformăm sistemul nostru de ars energie, într-unul eficient și echilibrat. În acest fel, eventualul surplus devine cantitate neglijabilă, ca să nu mai menționăm că acest sistem eficient este imperios necesar când dorim să creăm un deficit caloric (să slăbim).

La nivel de concluzii din toate premisele de mai sus putem identifica următoarele:

Dacă energia consumată zilnic este egală cu cea ingerată, nu ne îngrășăm.
Păstrarea echilibrului energetic zilnic se face mult mai eficient dacă aportul de energie este fracționat în mai multe etape(mese).
Dacă vrem să slăbim, deficitul energetic se creează și se controlează mult mai ușor, fracționând aportul energetic în funcție de activitatea zilnică.

După bunul nostru obicei să transformăm știința în limbaj uzual și acțiuni efective: mâncați dimineața foarte bine și echilibrat în macronutrienți-proteine, carbohidrați și grăsimi- aveți o zi întreagă la dispoziție să consumați energetic mâncarea ingerată.

Dacă aveți activitate fizică, serviți o masă hiper-proteică în combinație cu carbohidrați (60% proteine-40% carbohidrați) după  circa 1 oră.

Seara, pentru că urmează perioada de repaos și lipsa de consum energetic, serviți o masă ușoară axată pe fibre în combinație cu proteine. Digestia matinală va fi mult ușurată în acest fel și la fel și refacerea de peste noapte.

Per total: numărați caloriile și calculați rata metabolică. Această activitate va intra în reflex în maxim o lună de zile și vă asistă să păstrați o greutate corporală sănătoasă.
http://nutrigo.ro/?p=148 Lista calorică a alimentelor
http://nutrigo.ro/?p=146 Indicele de masă corporală

Dacă doriți să știți câte calorii trebuie să consumați zilnic trimiteți un e-mail gratuit la nutrigo@nutrigo.ro, facebook: add la Nutrigo Diet respectiv https://www.facebook.com/nutrigo.ro cu următorii indici: greutate, vârstă, înălțime, circumferința abdominală și circumferința pieptului și vă facem noi calculul gratuit.

Nutrigo vă dorește o viață sănătoasă!

OK FINE! Celulita… si cum NU scapi de ea!

PENTRU NUMELE CERULUI... hai sa incepem sa macelarim subiectul celulita asa cum merita… ca m-am saturat de intrebarea asta!!!

OOO si vreau sa o fac la “cald” spre “fierbinte” de nervi, fara diacritice, fara sa corectez textul – fara nimic! Ca sa fie informatia cat mai clara si explicita(adicatelea din topor) –  legata expres de metodele de “scapare” de celulita…

Sa purcedem la de-sacralizarea terminologiei: “celulita” NU ESTE UN TERMEN MEDICAL! – este pur si simplu tesut adipos excesiv, cu un caracter usor mai texturat ce conecteaza straturile de adipocite aflate la adancime mai mare sub-cutanata cu cele situate la stratul superior al dermului. Acum ceva timp, Dr. Neil Solomon a condus un studiu pe 100 de persoane pentru a diferentia “celulita” de tesutul adipos clasic.Au fost prelevate biopsii multiple si au fost trimise la patologisti si legisti pentru analiza si comparatie… IA GHICI!? Nici o diferenta, evident! Nu-ti vine a crede ochisorilor? NA POFTIM SI CITESTE – (foloseste google translate sau inchiriaza translator …scuze, dar eu nu pot altera sursa).

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9623840?dopt=Abstract Iti explic eu succint- publicat in 1998 in Jurnalul Medical de Chirugie – si realizat la Laboratory of Human Behavior and Metabolism, Rockefeller University, New York, NY, USA. Adica “fara cercetatorii americani” cu titlu generic si MAI ALES din CHINA SAU INDIA… (unde un studiu costa pana la 30$) studiul a spus cam asa:

“Anumite caracteristici ale dermului feminin versus cel masculin, are tendinte de dezvoltarea ale acestui tip de tesut, insa NU EXISTA diferente intre aspect, vascularizarea localizata sau rezultate prin metoda ultrasonografiei. DECI – celulita nu este o “afectiune patologica” pe care Universul a pus-o cu precadere in carca femeilor – este GRASIME! Deci trebuie tratata ca atare… “

Avea nea’ Arnold o vorba buna “if it jiggles, it’s fat!” (daca se zgaltaie, e grasime) si nu i-au trebuit prea multe teste de laborator si specialisti legisti sa demonstreze…

Amu’ ca stabiliram asta – de aici s-a lansat o monstruzitate de campanie in domeniul infrumusetarii si cosmeticii pentru a scapa de aceasta “ciuma” estetica! Si amu’ sa le luam pe rand:

  1. ELECTROSTIMULARE sau EMS... EHEHE Dragii Nutriei, EMS-ul asta a devenit in campaniile de marketing o forma de panaceu universal la nivel cosmetic… face de toate! E un SUPER NINJA care rezolva burta de bere, ridica pielea faciala cazuta, reface vergeturile, reduce sanii si restructureaza estetica lor si bineinteles – ELIMINA CELULITA! Partea proasta este ca oricat ai zgaltai muschii de sub sunculita, nu faci decat sa zgaltai si sunculita… mai precis – demonstrezi teoria arnoldiana: se zgaltaie? Atunci e grasime…

EMS-ul nu trebuie complet desconsiderat, deoarece are si multe aplicatii medicale REALE: relaxarea si prevenirea spasmelor musculare, cresterea circulatiei periferice, preventia formarii de trombi (cheaguri de sange), refacerea functiilor motorii post AVC (atac vascular cerebral)… Dar indepartarea “celulitei” definitiv nu este una din ele!

  1. Iontoforeza – normalmente – este o metoda medicala de introducere a ionilor din solutiile cu sare in anumite tesuturi exterioare pentru scopuri de diagnostic (ca exemplu fibroza chistica). Dar de aici pana la Celulita – este cale lunga… si ABSOLUT NICI O LEGATURA! Au Contraire: poate duce sau agrava anumite conditii medicale: ulceratii, vene varicoase, hernii si epilepsie.
  1. FDA.Electrical Muscle Stimulators and Iontophoresis Devices. Import Alert #89-01, revised 3/17/97.
  2. FDA. Electrical Muscle Stimulators (CPG 7124.26), Revised March 1995.

NA! Poftim Toma – citeste si te minuneaza – FDA-ul american a dat cateva decizii vechi de cand e timpul… si de atunci se stie asta… iar tu inca dai bulioane prin saloane…

Mai departe sa merem:

  1. Impachetarile… OOOH! Asta o sa-mi placa! Exista, dupa cum bine stim, o multitudine de saloane care ofera servicii de mumificare care mai de care mai variate… De la ciocolata pana la namoale (cu namoool, cu namoool cu namol ma spal la… gol)! De la plante adunate de prin vaile si muntii Himalaya, pana la alge marine din Groapa Marianelor! Care de care mai cretinoide inventiile… La care se mai adauga bien sur si “beneficii aditionale” (exceptand golirea contului) – fel de fel de detox-uri, re-intinerire, re-juvenare, re-echilibrare de electroliti, de vitamine, de functii pe la toate sistemele si organele… ce mai de TOATE… inca oleaca si vindeca si Cancerul… (iertare de trivialitatea fata de cei care chiar sufera si lupta cu aceasta cumplita maladie). Ca sa sintetizez: in plastic e fantastic!

Da nu ma mai asculta atata pe mine: cauta si vei gasi… Wills J. About body wraps, pills, and other magic wands for losing weight. FDA Consumer 16(9):18-20, 1982.

  1. Medicatia naturista anti-celulita! Cred ca fiecare amarat de MLM (multi-level-marketing), fiecare sistem piramidal de vanzare de produse catre “lista de prieteni” (sau cum o numesc eu – aia de care vrei sa scapi) are CEL PUTIN un SUUUPER produs UNIC care elimina celulica noastra… O crema, o pastica, un ceai mic, un shot de ceva ierbos – care SIIIIGUR te rezolva si TREBUIE sa-l prezinti prietenelor tale… OK! Aici e grele cu explicatiile – dar pe scurt ABSOLUT NIMIC NU FUNCTIONEAZA!

Dar asa, de dragul distractiei, hai sa luam cateva aleatoriu si sa ne batem joc de ele medical:

  1. Ginkgo Biloba- “asista circulatia si stimuleaza metabolizarea grasimilor” – desi intr-adevar are proprietati de stimulare a circulatiei localizat (daca e crema), nu are nici o umbra de tangenta cu metabolizarea acizilor grasi, mai ales local – de altfel, se stie foarte CLAR – nu exista reductie localizata de tesut adipos exceptand metoda chirurgicala.
  2. Ghimbir – asta elimina apa subcutanata care duce la “inflamarea” tesutului adipos in celulita– Retentia de apa(sau edemul localizat) si Tesutul adipos excesiv – sunt ca baba si mitraliera… In mancare insa, e “miezul” condimentelor! 
  3. Bioflavonoidele din … orice…. hai sa luam samburi de struguri… pentru ca au antioxidanti care protejeaza venele si capilarele de “buba neagra”… Tangenta dintre antioxidanti si aspectul si textura tesutului adipos sunt practic in galaxii diferite! Una e cu radicalii liberi, cealalata este in Andromeda…
  4. Acizii poli-nesaturati tip Omega – foaaarte buni pentru colesterol, foarte buni pentru sistemul cardiovascular – dar daca-i freci pe piele- tot ceea ce produc este o izolare sociala… cu iz de peste! Something’s fishy, right!?
  5. Apa acida si apa alcalina– ajuta cu problema sociala de la punctul de mai sus, ideal asociata cu sapun si ORICE deodorant de la MLM-ist…
  6. Diuretice varii si laxative – ce mai … toate rezolva problema – creaza tulburari alimentare, gen bulimie – dar… asta-i alta poveste – atat timp cat scapam de celulita! (la care evident nu functioneaza). Dar am atat de multi prieteni psihologi acum!!! Si ei trebuie sa traiasca, nu!? Aşa că “Mihai, ..că-te şi HAI!” … era o vorba, sper sa o stiti…
  1. Masajul anti-celulitic- ca sa ne intelegem- plimbarea tesutului adipos “de colo-colo” nu-l face sa dispara… poate atenua temporar, de ordin pur estetic aspectul epidermei, dar va reveni… Nu e ca si cum grasimea stocata, nu mai vrea sa fie “plimbata” si pleaca la altul… pe principiul  ” DACA MA MAI PLIMBI MULT …. IO imi iau jucariile (adipocitele) si plec acasa!”

Gata, m-am plictisit si m-am si calmat… Ti-am mai scris surse mai jos, draga cititorule si cu toata sinceritatea am luat un copy paste de unde am ramas eu cu studiul si m-am oprit FIX unde s-a oprit mouse-ul… aparent prin anul 2000. Studiile continua pana la data curenta de 2017 si TOATE spun acelasi lucru:

Nivelul, pozitionare, aspectul si textura tesutului adipos depinde de la individ la individ si reprezinte un cumul de factori: ereditari, genetici, alimentari, de miscare fizica, de raport cu tesutul muscular, de varsta, sex, etnie…. si altele pe care siiiigur le-am ratat.

REDUCEREA locala a tesutului adipos/celulitei/ciumei estetice se poate efectua doar prin interventia numita liposuctie sau printr-un plan alimentar sanatos, corect, echilibrat si definitiv cu schimbarea de stil de viata si adaugarea de miscare fizica. Aceste planuri necesita rabdare, vointa, timp si pot fi organizate alaturi de un medic specialist, un nutritionist sau un dietetician alaturi de alti specialisti asistenti. (adica lasa gugâlu’, pe Maricica de la Colţu’ Blocului si MLM-istu).

DAAR Fiecare cheltuie banii lui cum doreste, toti am suferit pentru democratie doar si avem drepturi.. Tot ce va recomand este sa va informati mai intai pe ce aruncati banii…

…Sunt Copii si Animalute care mor de foame… cand voi scapati de celulita cu voodoo…

Dragi si stimati Domni, vine luna cadourilor – grija la ce cadouri faceti doamnelor. Va recomand o masa sanatoasa, dar usoara, urmata de o miscare fizica decenta (sunt varii tipuri de cardio- care de care mai placute 😉 …daca intelegeti ce vreau sa spun… 🙂 si o plimbare eleganta si romantica in natura, pe seara – inainte de somnic… sau un ceai placut infofoliti in paturica, la soba sau semineu printr-o pensiune la munte.

… si articolul asta printat ca un manuscris, alaturi de un trandafir… cu recomandarea aceasta – ca nota finala… iesiti muuult mai bine pe termen lung si relational si la portofel! asta versus un abonament de masaj anti-celulitic si o crema aşijderea…

Stay frosty everyone! (adica vigilenti si inteligenti – ca tot intreaba lumea semnificatia).

By Nutria Nutrigo(in stare de pura dementa)

 de la Cabinetul Nutrigo (unde ma comport normal)

Lectura placuta: 

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

Prăjit versus Pârlit versus Grillăruit Adițional,

Salată versus Ciorbă de ulei cu salată (precizări de bun simț)

Terminologie și specificații de la Nutria Ionut

Deunăzi, mă întreabă cineva de pe un grup – care-i treaba cu prăjeală și papa sănătoasă … și mai precis dacă 2 linguri de ulei iaște mult când vine vorba de o prăjeală (mi-a precizat ulterior că nu folosește așa mult). Iată și răspunsul Nutriei mai jos, direct cu citat din mine (pare grav să te auto-citezi, nu ziceți!? …probabil de asta mi-am ales partenera – un psiholog clinician specialist, care taman mai și lucrează la unul din cele mai mari Institute de psihiatrie din Ro). MEDICAMENTE EEE! și cămăși cu mâneci luuungi…  când am să o iau de tot … pe ulei!  Totuși sper să fie elucidant auto-citatul când vine vorba de acest subiect FIERBINTE! “doua linguri de ulei? neaaah! personal, nu am scris never-ever așa ceva… 2-3 picături de ulei (măsline only), cocos sau uns cratița cu unt… ceea ce-mi spui tu sare de spectrul “dietetic”. De principiu se folosesc lipidele la “prăjit”(proces care mai mult l-aș numi grill) – doar pentru ne-aderența legumelor sau cărnii…

Deci una este prăjit (în baie de ulei – și aici DA! 2 linguri de ulei sunt PREA mult!) și grill (în care ungi tava/cratița cu ulei de măsline, doar căteva picături și o mai și ștergi cu un prospop de hârtie) sau un un sfert de linguriță de unt pe care o întinzi pe toată tava încinsă…) PS am să fac și post pe grup cu asta…” PS după citat – iote c-am făcut!  Și acum după un subiect fierbinte, să trecem la unul mai răcoritor: SALATA! Tot oșteanul sănătofag știe că sălățeala iaște bună și anti-șuncă și la digestie! Dară noi chiar o facem cum trebe? Acu n-aș fi scris nimic niciodată față de subiect, dar psihicul uman este un nesim-porc și ne manipulează de multe ori fără să apucăm să ne prindem de treaba mârșavă pe care o face (vreo 5 cazuri in anii mei de cabinet de nutriție).

Adicătelea – pui legume în sălățeală – pui și una două componente proteice și dupa aia – stropești cu niscvai picături de ulei de măsline (sau altă nație prețioasă cu efecte mirobolante predicate prin magazinele Bio). BREEEE – STROPEȘTI!! NU TORNI CU LIGHEANUL SĂ IASĂ CIORBĂ! Că totuși lipida asta are 9kcal/1g vs 4kcal la proteine si carbi… Că după aia agiungi la Nutrie în cabinet și foarte nonșalant îmi explici că papi numa grătare și salate … dar pui kile cu nemiluita, în loc să scazi… și asta pt că de fapt faci tocăniță de carne cu ulei (în loc de grătar) și ciorbă de ulei cu legume de salată (în loc de salată)… și consumi câte 1800 kcal în plus, numai din incheietură (când torni uleiul) 100 ml în salată și 100 ml peste brocolli și pieptul de pui – plus mesele tale “foarte bine structurate și sănătoase”.

Amu’ iertat să-mi fie tonul (oricum altul n-am și la capricorni sarcasmul și ironia sunt implementați genetic) dară este FOARTE motivat! Pt. că psihicul matale spune “stai chillax pretene, că nu-i așa… tu papi sănătos, lasă Nutria!” …. Dară dacă nu belim pupila, punem kile și ne facem cât Godzilla!  Pam Paammm!!!

P.S. Un Godzilla cu un colesterol cât muntele, trigliceride cât câmpiile și o dislipidemie pe drum cu steatoză hepatică, complicații masive în sistemul cardio-vascular… etc etc etc. (precizez și asta să nu mă trezesc că citește vreun ectomorf cu hiper-metabolism articolul și înlocuiește după apa cu ulei să crească mare! – valabil și pentru tigrișorii de sală – adicătelea puii care încep procesul de hipertrofie și traduc articole si informații mai rău decât traduce și interpretează Isis – Coranul). Amu dacă te-ai hlizit bine cu mine, dă o mână de ajutor să nu avem infestație mondială cu Godzlile… share/distribuie pe paginile lu’ matale. Mulțam fain!

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:  -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! 

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook) http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

Cu toții am auzit de Omega 3, dar ce efecte are, dacă ne ajută și unde îl găsim… vom dezbate în acest mini articol informativ:

Să discutăm chimie:
Omega-3 sunt acizi grași polisaturați esențiali. Denumirea vine de la legătura carbon-carbon în poziția omega-3.Acidul alfa linoleic (ALA), acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexanoic (DHA) aparțin acizilor grași omega-3.
Sunt catalogați ca acizi grași esențiali pentru că organismul nu îi poate sintetiza singur din alte substanțe, așa că singura sursă este alimentația sau suplimentarea.

Să discutăm nutriție:
Unde găsim Omega 3 în alimentație: somon sălbatic, macrou, ton, miel, semințe de in, cânepă, kiwi și nuci.

Să discutăm medicină:
Acizii grași Omega 3 pot:
să reducă riscul de atac de cord și accident vascular cerebral
să scadă nivelurile trigliceridelor din sânge
să micșoreze riscul aritmiei
să amelioreze valorile tensiunii arteriale
să reducă inflamația și rigiditatea articulară
să îmbunătățească valorile colesterolului rău
să încetinească acumularea de plăci de aterom.

Să discutăm estetică:
Omega 3 are un rol important în menținerea strălucirii părului și îngrijirii pielii – îmbunătățeste luciul părului și este benefic în cazul pielii uscate. Acizii grași Omega 3 au proprietăți care ajută părul să crească mai repede și previn căderea acestuia.

Să discutăm neurologie:
Alte efecte benefice manifestate de omega-3 sunt și asupra creierului. Se pare că aceștia ajută la regenerarea celulelor nervoase, le întărește membrana, crește abilitățile cognitive și combate depresia. Un studiu a arătat că atât materia cenusie cât și cea albă au crescut la cei care foloseau omega-3 comparativ cu cei care nu foloseau. Aceste studii sunt susținute și de feedback-ul consumatorilor, care susțin aceste dovezi.
Efectul lor asupra creierului pare a avea de a face cu efectul acizilor grași omega-3 asupra mielinei din jurul celulelor nervoase. Aproximativ 8% din masa creierului uman este compusă din acizi grași omega-3.

Să discutăm dietetică și cum ne ajută în schimbările asupra aspectului fizic:
Accelerează arderea grăsimilor – În cadrul unor cercetări, oamenii de știință au asociat exercițiile fizice regulate și consumul de Omega 3 cu o accelerare a procesului de ardere a grăsimilor. În timpul studiilor, adulții supraponderali și obezi, diagnosticați cu sindrom metabolic și cu un risc crescut de boli de inimă, au luat suplimente cu Omega 3 zilnic și au făcut exerciții aerobice moderate de trei ori pe săptămână, timp de 12 săptămâni.
Depozitele de grăsime, în special din zona abdominală, s-au redus semnificativ în cadrul grupului care a utilizat uleiul de pește în asociere cu exercițiile fizice, față de grupul celor care au făcut doar mișcare.

Ajută la construirea masei musculare – Acizii grași Omega 3 se găsesc în uleiul de pește și joacă un rol în aproape toate procesele care au loc în interiorul organismului, atunci când încercați să construiți sau să mențineți masa musculară, să slăbiți sau să vă recuperați după o boală. S-a demonstrat că acizii grași Omega 3 (EPA și DHA) promovează oxidarea grăsimilor, cresc sensibilitatea la insulină și încurajează arderea caloriilor.

Să discutăm politică:
Neaaah! Aici Omega 3 nu ne ajută cu absolut nimic!

În rest, Nutrigo vă recomandă călduros o alimentație bogată în surse de Omega 3, un element indispensabil pentru o viață sănătoasă și care ne asistă în atât de multe domenii.

Nu uitați să ne dați like, să dați share la prieteni contribuind la împărtășirea informațiilor Nutrigo despre o viață și o alimentație sănătoasă!

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

[:en]Cu toții am auzit de Omega 3, dar ce efecte are, dacă ne ajută și unde îl găsim… vom dezbate în acest mini articol informativ:

Pentru întrebări nu ezitați:
nutrigo@nutrigo.ro
Https://www.facebook.com/nutrigo.ro
Sau să ne dați un add pe facebook la: Nutrigo Diet

[:ro]

  AM primit de curând întrebarea ce părere am despre noni… Analiza nutriţională şi ştiinţifică mai jos. Şi ca de obicei am încercat să vin cu surse credibile, respectiv jurnale medicale de calitate.

Fructul de noni sau Morinda Citrifolia mai este cunoscut și sub numele de fructul zeilor sau fructul vieții….fructul noni este utilizat în medicina tradițională pentru efectele de vindecare a rănilor, combatere a oboselii și diareei. În prezent, există un marketing agresiv centrat pe efectele imunomodulatoare, tonice și antioncogene.

Cât este adevăr sau marketing- le luăm pe rând în baza substanțelor active.(toată analiza nutrițională este adaugată la sfârșitul studiului cu sursele aferente).

Efectele pozitive: 1.efecte anticanceroase: studiu făcut de Universitatea din Chicago http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19838937 Rezultat: reducerea riscului de cancer la fumători. Metoda: dozare adn-ului aromatizat în limfocitele periferice. Alte tipuri de cancer sau prevenție generală : studii ne-fondate sau fără rezultate reale sau pozitive dpdv statistic.

2.efect antioxidant de neutralizare a radicalilor liberi: se bazează pe prezența glicozidelor în componența nonilor… Restul de substanțe nu re-apar în nici un studiu de laborator real făcut.

3.efectul “anti tensiune arterială crescută” se datorează mecanismului de oxidare a LDL-ului (colesterolul rau) cu asistența cuprului. Scade riscul patologiilor aferente și legate de tensiunea arterială crescută (nu semnificativ și ÎN NICI UN CAZ NU înlocuiește medicația alopată).

4.efectul antibiotic se datorează doar prezenței sopoletinei, substanță care are un efect cunoscut împotriva bacteriei E-coli.

5.efectul anti-dependențe se datorează substanței alcaloide xeronina cu proprietăți opuse endorfinelor.

Efecte adverse: 1.cantitate ridicată de potasiu ne-recomandată pacienților cu insuficiență renală(Mueller et al, American Journal of Kidney Disease, 2010)

2.toxicitate hepatică raportată și datorată prezenței antrachinonei (susbtanță hepato-toxică)- European Journal of Gastroenterolotgy, 2005

3.deși are proprietăți anticancerigene- acestea sunt DOAR DE PREVENȚIE… consumul de noni s-a raportat ca fiind contraindicat și cu interacțiuni defavorabile cu chimioterapia.

Concluzii: în anumite situații, fructul de noni poate acționa în partea de prevenție în anumite patologii, însă, imaginea creată în marketing este ca înlocuitor în medicina alopată ceea ce este foarte fals! Studiile, după cum puteți observa mai sus, arată îmbunătățiri și prognostice favorabile împotriva cancerului pulmonar în cazul fumătorilor…. însă toate studiile legate de alte proprietăți antioncogene nu s-au dovedit ca certificate în studiile de laborator sau cele efectuate pe grupe cu metoda statistică. Dar îmi doresc foarte mult să re-iterez şi să resubliniez cu o sută de linii! Independent de ce ne arată studiile sau ce ne spun campaniile de marketing- alimentele/super-alimentele- deşi au un rol excelent în prevenţie şi în amelioarare, de îmbunătăţire şi de catalizator al refacerii – în anumite patologii NU înlocuiesc medicina alopată sub nici o formă!!! 

Ştiu şi înteleg că vin momente de cumpănă în viaţa noastră, când avem tendinţa să găsim (mai mult să ne dorim) un miracol şi un Mesia în aproape orice… Însă nu uitaţi de specialiştii în acel domeniu! Ei, cu studiile lor şi experienţa lor- vă îmbunătăţesc statistica de refacere şi revenire cu adevarat relevant! Şi tot ca de obicei, concluzia, o las la latitudinea voastră, dragi cititori-pentru simplul motiv că suntem toti fiinţe conştiente de sine şi teoretic, avem capacitati cognitive peste nevertebrate-precum si abilitatea de discernământ silogistic. RECOMANDAREA NUTRIEI NUTRIGO: Un pahar de suc de noni, de 2-3 ori pe săptămână (zile pare sau impare – adică o zi da și una nu) cu o măsură de Optifibre pentru o asmilare intestinală super eficientă! 

Stay frosty and keep calm everyone!

Analiza nutritionala:

Per 100 grams (%)
  Protein Fat Moisture Ash Total Dietary Fiber Carbohydrate 5.8 % 1.2 % 9.3 % 10.3 % 36 % 71 %

Per 1200 milligrams (mg)
  Protein Fat Carbohydrate Total Dietary Fiber Calories Vitamin A Vitamin C Niacin Thiamin Riboflavin Iron Calcium Sodium Potassium 69.6 mg 15.5 mg 843 mg 419 mg 3 2.26 IU 9.81 mg 0.048 mg – – 0.02 mg 0.88 mg 2.63 mg 32.0 mg

Sursa: http://www.ctahr.hawaii.edu/noni/nutritional_analysis.asp Componenta nutritionala suc de noni concentrat

Per 100 g juice

Per serving

% daily value

Calories 15.3 4.6  
Calories from fat 0.0 0.0  
Total fats (g) <0.1 <0.03  
Saturated fats (g) <0.1 <0.03  
Trans fat (g) <0.1 <0.03  
Cholesterol (mg) N/A N/A N/A
Sodium (mg) 10.5 3.2 0
Total carbohydrate (g) 3.4 1.0 0
Dietary fiber (g) <0.2 <0.1 0
Sugars (g) 1.49 0.45  
Protein (g) 0.43 0.13  
Vitamin A (IU) <5 <2 *
Vitamin C (mg) 33.65 10.13 15
Calcium (mg) 10.1 3.0 *
Moisture (g) 95.67 28.79  
Ash (g) 0.54 0.16  
Beta carotene (IU) <5 <2  
Retinol (IU) <5 <5  
Dextrose (g) 1.17    
Lactose (g) <0.10    
Sucrose (g) <0.10    
Fructose (g) 0.32    
Maltose (g) <0.10    
Fatty Acids Percent by weight    
Butanoic 0.016    
Hexanoic 0.011    
Octanoic 0.019    
Hexadecanoic 0.007    
Octadecanoic 0.005    
Octadecenoic 0.008    
Octadecadienoic 0.006    

Stay frosty people and make the best decisions!

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/ ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:  -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + ACCES la Grupul Secret al Nutriei numai cu membri Premium. 

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook) http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

[:en]  AM primit de curând întrebarea ce părere am despre noni… Analiza nutriţională şi ştiinţifică mai jos. Şi ca de obicei am încercat să vin cu surse credibile, respectiv jurnale medicale de calitate. Fructul de noni sau Morinda Citrifolia mai este cunoscut și sub numele de fructul zeilor sau fructul vieții….fructul noni este utilizat în medicina tradițională pentru efectele de vindecare a rănilor, combatere a oboselii și diareei. În prezent, există un marketing agresiv centrat pe efectele imunomodulatoare, tonice și antioncogene. Cât este adevăr sau marketing- le luăm pe rând în baza substanțelor active.(toată analiza nutrițională este adaugată la sfârșitul studiului cu sursele aferente). Efectele pozitive: 1.efecte anticanceroase: studiu făcut de Universitatea din Chicago http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19838937 Rezultat: reducerea riscului de cancer la fumători. Metoda: dozare adn-ului aromatizat în limfocitele periferice. Alte tipuri de cancer sau prevenție generală : studii ne-fondate sau fără rezultate reale sau pozitive dpdv statistic. 2.efect antioxidant de neutralizare a radicalilor liberi: se bazează pe prezența glicozidelor în componența nonilor… Restul de substanțe nu re-apar în nici un studiu de laborator real făcut. 3.efectul “anti tensiune arterială crescută” se datorează mecanismului de oxidare a LDL-ului (colesterolul rau) cu asistența cuprului. Scade riscul patologiilor aferente și legate de tensiunea arterială crescută (nu semnificativ și ÎN NICI UN CAZ NU înlocuiește medicația alopată). 4.efectul antibiotic se datorează doar prezenței sopoletinei, substanță care are un efect cunoscut împotriva bacteriei E-coli. 5.efectul anti-dependențe se datorează substanței alcaloide xeronina cu proprietăți opuse endorfinelor. Efecte adverse: 1.cantitate ridicată de potasiu ne-recomandată pacienților cu insuficiență renală(Mueller et al, American Journal of Kidney Disease, 2010) 2.toxicitate hepatică raportată și datorată prezenței antrachinonei (susbtanță hepato-toxică)- European Journal of Gastroenterolotgy, 2005 3.deși are proprietăți anticancerigene- acestea sunt DOAR DE PREVENȚIE… consumul de noni s-a raportat ca fiind contraindicat și cu interacțiuni defavorabile cu chimioterapia. Concluzii: în anumite situații, fructul de noni poate acționa în partea de prevenție în anumite patologii, însă, imaginea creată în marketing este ca înlocuitor în medicina alopată ceea ce este foarte fals! Studiile, după cum puteți observa mai sus, arată îmbunătățiri și prognostice favorabile împotriva cancerului pulmonar în cazul fumătorilor…. însă toate studiile legate de alte proprietăți antioncogene nu s-au dovedit ca certificate în studiile de laborator sau cele efectuate pe grupe cu metoda statistică. Dar îmi doresc foarte mult să re-iterez şi să resubliniez cu o sută de linii! Independent de ce ne arată studiile sau ce ne spun campaniile de marketing- alimentele/super-alimentele- deşi au un rol excelent în prevenţie şi în amelioarare, de îmbunătăţire şi de catalizator al refacerii – în anumite patologii NU înlocuiesc medicina alopată sub nici o formă. Ştiu şi înteleg că vin momente de cumpănă în viaţa noastră, când avem tendinţa să găsim (mai mult să ne dorim) un miracol şi un Mesia în aproape orice… Însă nu uitaţi de specialiştii în acel domeniu! Ei, cu studiile lor şi experienţa lor- vă îmbunătăţesc statistica de refacere şi revenire cu adevarat relevant! Şi tot ca de obicei, conluzia, o las la latitudinea voastră, dragi cititori-pentru simplul motiv că suntem toti fiinţe conştiente de sine şi teoretic, avem capacitati cognitive peste nevertebrate-precum si abilitatea de discernământ silogistic. Stay frosty and keep calm everyone! Analiza nutritionala:
Per 100 grams (%)
Protein Fat Moisture Ash Total Dietary Fiber Carbohydrate 5.8 % 1.2 % 9.3 % 10.3 % 36 % 71 %

Per 1200 milligrams (mg)
Protein Fat Carbohydrate Total Dietary Fiber Calories Vitamin A Vitamin C Niacin Thiamin Riboflavin Iron Calcium Sodium Potassium 69.6 mg 15.5 mg 843 mg 419 mg 3 2.26 IU 9.81 mg 0.048 mg – – 0.02 mg 0.88 mg 2.63 mg 32.0 mg
Sursa: http://www.ctahr.hawaii.edu/noni/nutritional_analysis.asp Componenta nutritionala suc de noni concentrat

Per 100 g juice

Per serving

% daily value

Calories 15.3 4.6  
Calories from fat 0.0 0.0  
Total fats (g) <0.1 <0.03  
Saturated fats (g) <0.1 <0.03  
Trans fat (g) <0.1 <0.03  
Cholesterol (mg) N/A N/A N/A
Sodium (mg) 10.5 3.2 0
Total carbohydrate (g) 3.4 1.0 0
Dietary fiber (g) <0.2 <0.1 0
Sugars (g) 1.49 0.45  
Protein (g) 0.43 0.13  
Vitamin A (IU) <5 <2 *
Vitamin C (mg) 33.65 10.13 15
Calcium (mg) 10.1 3.0 *
Moisture (g) 95.67 28.79  
Ash (g) 0.54 0.16  
Beta carotene (IU) <5 <2  
Retinol (IU) <5 <5  
Dextrose (g) 1.17    
Lactose (g) <0.10    
Sucrose (g) <0.10    
Fructose (g) 0.32    
Maltose (g) <0.10    
Fatty Acids Percent by weight    
Butanoic 0.016    
Hexanoic 0.011    
Octanoic 0.019    
Hexadecanoic 0.007    
Octadecanoic 0.005    
Octadecenoic 0.008    
Octadecadienoic 0.006  
 [:]
Perspectiva Nutriei cu parametrul cabinet de 7 ani!

Întrebare frecventă: Cum aleg numărul de kilograme pe care vrei să le pierzi? Răspunsul Nutriei: Păi situatia este relativ simplă – PIERZI kilograme până când oglinda nu se mai strâmbă la tine la costumul lui Eva sau ADAM! Întrebare frecventă:Păi și când este asta!? Dacă slăbesc prea mult!? Răspunsul Nutriei: În primă instanță să ne lămurim de un lucru… din experiența mea de cabinet, această întrebare o pun persoanele obeze la +25kg peste normal. Hai să-ți pui această întrebare DUPĂ ce ai scăpat măcar de primele 10… DE CE?!?? Pentru că după ce începi drumul – este CLAR că nu te mai interesează subiectul acesta și “slăbitul prea mult!” este ironic de-a dreptul! Întrebare frecventă: Am atâția ani și atâția metri – care este greutatea mea “normală”??? Răspunsul Nutriei: Dat fiind că femeile pun această întrebare cel mai frecvent (la bărbați primesc sintagma simplistă – “vreau să scap de burtă!!”) hai să facem un calcul feminin!!! Femeile cu vârsta cuprinsă între 20-50 de ani, înălțime 160 cm, pentru o greutate “normală” trebuie să aibă un IMC (indice de masă corporală) între 18.5 – 25.00, ADICĂ o greutate între minim 48 kg și maxim64 kg. Întrebare frecventă: Păi și dacă nu am greutatea asta ce ar trebui să fac!?

Dacă ai un IMC între 25 – 29.99 ești la categoria supra-ponderal!!! 

Ceea ce înseamnă că trebuie să introduci în ecuația ta mai mulți parametri:

  1. Ești supra-ponderal, nu ai nici o complicație medicală, nu ai nici o patologie principală și este prima dată când ai hotărât să reduci greutatea adipoasă poți să te apuci de numărat calorii și repartizezi macro-nutrienți după studiile tale – direct dependent de target! ACEASTĂ VARIANTĂ NECESITĂ FOARTE – FOARTE MULTE ORE DE STUDIU PERSONAL, SINCERITATE ȘI REALISM!!
  2.  Dacă vrei să lucrezi și la musculatură, tonifiere, forma corpului, rezistență stamina etc… TE DUCI LA UN ANTRENOR PERSONAL! Sunt o gașcă de super oameni, mare majoritatea cu rezultate atletice considerabile (vizibil cu ochiul liber, nu numai în diplome). PT – sau personal trainers te pot asista și cu aceste calcule calorice și recomandări dietetice de bază – dar te pot ajuta considerabil prin sport – să arați și să te simți foarte fain!!!
  3. DACĂ URĂȘTI SPORTUL – cauți ajutor specializat la un nutriționist/Consilier de alimentație! Tot la el te duci și dacă ai ținut diete cucuiete de ceva timp și ți-ai făcut rata metabolică praf stelar! (sintagma “da! dar am slăbit cu Rhinita!!! – doar că am pus după!!!” – înseamnă același neant cosmic de rezultate! Adică n-ai făcut nici o brănză cu grăsimea ta și mai rău ți-ai stricat rata metabolică).

***Situația devine delicată în momentul în care ai complicații patologice, medicație, istoric medical cu sechele actuale! ATUNCI – de regulă – NU FACI NIMIC DE CAPUL TĂU! Explici medicului specialist/curant că vrei să slăbești – el te trimite la Nutriționist/Consilier de alimentație cu dosarul medical în mână – și așa primești trimitere specializată cu indicații clare medicale către kinetoterapie sau antrenor personal pentru partea sportivă!

Dacă ai un IMC de 30+ ești la categoria OBEZ!

Ceea ce înseamnă că nu există alte variante pentru tine decât să lucrezi cu un nutriționist/Consilier de alimentație în tandem cu o serie de medici specialiști dependent de complicațiile patologice care survin cu obezitate.  Ca să ne înțelegem, dpdpv-ul meu de specialist, dacă ești obez – NU MAI EXISTĂ NEGOCIERI! Gen – las’ bre  că mă descurc singur! Sau țin o dietă de pe net sau iau io niște ceaiuri! Bineînțeles că le-am auzit pe toate în experiența mea – de la egoismul zgârcit al obezului “ce-s eu prost să-ți dau bani ție!?”, până la egocentrismul atotștiutor absolut al obezului – “las că eu știu ce am de făcut – este opus de cum m-am îngrășat – nu mai mănânc!” … Din păcate – de fiecare dată se termină la fel: În spitale, cu pumni de medicamente și zeci de ace, cu analize obligatorii, cu familia suferindă de fiecare dată! Din păcate, obezitatea – prin patologiile conexe – este letală! A fi OBEZ – înseamnă că GATA! Ai avut TOATE șansele să faci ceva singur, ai dat-o în bară și acum ai nevoie de ajutor specializat! Iar când ajungi la noi în cabinete – să asculți cu sfințenie informațiile pe care le primești… pentru că sunt adaptate și personalizate pentru tine și situația ta specifică! Stay frosty people and make the best decisions!

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie: -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

Despre Sarmale – Bune sau ne-bune?

Ehehehe Dragii Moşului – hai să deschidem seria “ostilităţilor nutritive” legate de mesele de sărbători la români cu tradiţia culinară cea mai veche de la noi – sarmale clasice! Şi hai să epuizăm suspansul din start: părerea Nutriei Nutriţioniste de la Nutrigo despre sarmalele româneşti?

Super Sarmala este unealta nutriţională tradiţională! O combinaţie specifică tipului somato-climatic românesc, ideale pentru sistemul de anotimpuri şi aşezarea ţării noastre, bagajul genetic şi raportul de macro-nutrienţi ideal din zona Estica Europeană.

Nu vă aşteptaţi? “Ciorpriză!!!”… Sarmalele conţin toţi cei 3 macronutrienţi esenţiali (proteine, lipide şi carbohidraţi) într-un raport destul de echilibrat – dar mai ales- ajustabil! Exaaact! Mixul de compoziţie este reglabil în funcţie de dorinţele şi stilul tău de viaţă !!!

Mai precis: 1.Doreşti să reduci ţesutul adipos? No problemo… reducem nivelul de orez adăugat în sărmăluţele noastre şi la fel şi şunculiţa/afumătura adăugată! Şi bien sur-NOOOO MĂMĂLIGĂ!

2.Vrei o valoare mai ridicată la nivel proteic? Combină carnea de porc macră cu cea de vită şi ţi-ai îndeplinit dorinţa! Adaugă dacă doreşti şi proteine vegetale adiţionale: soia cuburi mărunţite şi ciuperci pentru savoare.

3. Probleme gastrice? Foloseşte varză murată pentru probioticile excelente, smântână şi/sau hrean.

4. Eşti vegetarian? Absolut nici o problemă! O combinaţie de cubuleţe de soia şi ciuperci ţi-au rezolvat instant problema… (pozele sunt aferente unor sarmale vegetariene).

5. Probleme de tranzit intestinal? Din nou, nooo problemo – sarmala fibroasă ne ajută! Adaugă morcov şi ţelină în compoziţie pentru a creşte aportul de fibre(pe lângă cele excelente din varză sau foile de viţă). Dacă problemele tale sunt severe/acute- sau chiar ai sărit vreo două herghelii de cai cu mesele de sărbători: adaugă şi tărâţe de psyllum şi seminţe de in. Serveşte-le cu hrean…

6. Tipologia ta fizică este ectomorfă şi doreşti să scapi de aspectul estetic anorexic? Din nou sarmala te salvează: foloseşte în mixtură orez alb mai mult şi serveşte-le cu mămăligă şi smântână. Nah poveste faină, pur românească de “sărbăutori”:  Super Sarmala – unealta nutriţională tradiţională! A se reţine absolut orice fel de mâncare are o anumită DZR (doza zilnică recomandată) – şi excesul este cel ce poartă fesul discomfortului gastric din această perioadă magică!

Cumpătarea şi echilibrul – ceea ce noi nutriţioniştii numim bunul simţ alimentar – sunt secretul unor sărbători fără urmări patologice sau de ordin estetic. Bunul simţ în alimentaţia de sărbători ne ţine cabinetul gol de pacienţi în luna Ianuarie- ajută-ne să avem o vacanţă prelungită! Fii echilibrat şi cumpătat! * Disclaimer (nu vă plângeţi de poze – sunt făcute de subsemnatul(nutriţionist, nu fotograf) – Sincer, dragi cititori Nutrigo – prefer originalitatea a ceea ce chiar iese din cuptorul meu nutriţionist decât google search-ul. Despre Sarmale Despre Sarmale

Ştiu ce crezi…

Şi e uşor mai ales că le vezi

Sunt sarmale ca-n poveşti

Dar sarmala’ ce priveşti

Nu-i din bucate împărăteşti!

Căci nu are nici cărniţă

Şi nici o urmă de grăsâmiţă

Chiar şi aşa de vrei să crezi

Probioticele le vezi

Dar şi proteina să sintetizezi

Şi cu Fibre să te uşurezi.

Cu soia şi ciuperci vă spun

Şi singurul carb bun

Vine doar de la orez brun.

Poftă bună vă dorim

Şi la anul să mai sărmălim.

POFTA BUNĂ ŞI SĂRBĂTORI FERICITE DE LA NUTRIE!!!

CONSILIERE personalizată direct cu Nutria NutriGo la un click distanță – http://www.nutrigo.ro/consiliere-on-line/

ACCES PREMIUM NutriGo – https://www.nutrigo.ro/premium/  (învață să fii propriul tău nutriționist și Nutria îți pune la dispoziție TOATE uneltele informaționale de care ai nevoie:

  -calcule calorice, distribuția de macro-nutrienți specifică ție pe mese și zile, rețete delicioase gata calculate, planuri alimentare și de mișcare fizică! + Acces la Grupul secret al Nutriei dedicat și exclusiv numai pentru clienții premium NutriGo.

www.facebook.com/nutrigo.ro/ – Postările nutri-științifice ale Nutriei (like și urmărește pe facebook)

http://www.nutrigo.ro/ TOATE articolele și rețetele

Nutriei https://www.instagram.com/nutrigo.ionut.ignat/ Insta-Nutria

https://www.youtube.com/c/FunandfoodRo/ Vlogurile Youtube ale Nutriei.

Posts navigation